Marius Șumudică, perioadă de probă de două luni la Al-Shabab

24 martie 2022 6:20   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Marius Șumudică și-a găsit rapid angajament după ce a fost dat afară de la formația turcă Malatyaspor. El a semnat cu formația saudită Al Shabab, pe care a mai pregătit-o acum trei ani.

Contractul e unul foarte scurt, de doar două luni, dar dacă va reuși să termine campionatul pe primele trei locuri, dar și să facă o figură frumoasă în Liga Campionilor Asiei, înțelegerea românului va fi prelungită cu încă un an. ”E o plăcere să revin! Al Shabab este o echipă care m-a făcut să mă simt respectat şi iubit. Voi avea şansa să lucrez din nou cu unul dintre cei mai buni preşedinţi pe care i-am avut în carieră şi să antrenez jucători fantastici. O onoare să lupt pentru fani atât de tari. Să trecem la treabă! Un mulţumesc călduros tuturor fanilor Al Shabab, care mi-au trimis multe mesaje în ultima săptămână. Am simţit mereu că exista o conexiune între noi. Aveţi un loc special în inima mea. Voi da tot ce am mai bun pentru voi şi pentru club!”, a scris Marius Şumudică pe Twitter.

Dacă are rezultate bune, contractul i se va prelungi cu un an

El a mai pregătit-o pe Al-Shabab în perioada iunie 2018 – iunie 2019 și a explicat la Digi Sport, unde a fost timp de două săptămâni consultant, de ce a acceptat oferta: ”Am vrut să stau până la vară, să mă odihnesc. Dar a venit această ofertă, pe care nu puteam să o refuz. E o echipă mare din Arabia Saudită, care joacă în Liga Campionilor Asiei, peste două săptămâni. E calificată în semifinalele Cupei Regelui și pe locul patru în campionat, cu șanse mari de a prinde locul trei, care duce iar în Champions League. Este o mândrie pentru mine, oamenii au avut încredere în mine. Cred că am fost singurul antrenor, în ultimii cinci ani, care a rezistat la Shabab un an de zile pe bancă. Am semnat pe două luni, cu opțiune pentru un an de zile. Este un contract foarte bun, peste Turcia. Cel mai important este să mă calific mai departe în Champions League”, a declarat antrenorul care pe 5 februarie era demis de la Malatyaspor din cauza lipsei de rezultate.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Mai multe