#CM Qatar 2022

Mondialul îi poate „îndulci” anul lui Müller: virusat, accidentat și prăduit de hoți

21 noiembrie 2022 9:49   Fotbal internațional

Germania debutează la Campionatul mondial, miercuri, când va întâlni Japonia, într-un meci programat la ora 15.00.

Nemții își mai împart grupa cu Spania și Costa Rica și, pe lângă faptul că sunt constant una dintre favoritele competiției, la ediția din Qatar și-ar putea egala sau chiar depăși un record. Căci Thomas Müller, emblematicul jucător al lui Bayern München, selecționat pentru Campionatul Mondial, se află în clasamentul celor mai buni marcatori în competiție, cu 10 goluri, la șase diferență de conaționalul Miroslav Klose, lider absolut în această ierarhie. Comparativ, Cristiano Ronaldo și Luis Suárez numără câte șapte goluri, iar Lionel Messi, Harry Kane și Neymar câte șase.

„Păsuit” de Bayern pentru Cupa Mondială

La cei 33 de ani ai săi, Thomas Müller a adunat per total deja 118 de apariții în tricoul naționalei germane și a înscris de 44 de ori, pasând decisiv de alte 40. De altfel, atacantul este și campion mondial, cucerind trofeul alături de țara sa, în anul 2014, sub privirile spectatorilor brazilieni. Și, pentru a fi apt pentru cea mai tare competiție de fotbal din lume, Thomas Müller a primit un răgaz de la echipa de club, Bayern München, pentru a-și reveni complet din accidentarea la pelvis şi şold. „Thomas este în recuperare, este pe drumul cel bun. Nu aş mai vrea însă să-l mai folosesc pentru a putea fi complet apt pentru naţionala Germaniei, la CM Qatar 2022”, declara antrenorul bavarezilor, Julian Nagelsmann, la începutul lunii noiembrie.

Se poate spune că ediția Campionatului Mondial din Qatar este ocazia pentru Thomas Müller „să mai șteargă” din neplăcerile ultimilor ani: infectat de trei ori cu COVID-19, „neiertat” de accidentări și jefuit de hoți, în toamna aceasta, chiar în timpul unui meci de fotbal în care juca, atacantul bavarezilor ar putea încheia cu un loc fruntaș în clasamentul celor mai buni marcatori de la o cupă mondială și, de ce nu, cu un parcurs admirabil al naționalei sale sau chiar trofeul - mai ales având în vedere că șapte fotbaliști din lotul nemților sunt coechipieri la Bayern München și au deja o chimie de joc.

Totuși, dacă dăm crezare cercetătorilor de la Oxford, cele trei mari favorite pentru a-și adjudeca trofeul de la Cupa Mondială sunt Brazilia lui Neymar, Argentina lui Lionel Messi sau Franța lui Kylian Mbappé, brazilienii conducând topul.

Programul Grupei E

Germania - Japonia, 23.11.2022, 15.00, TVR1
Spania - Costa Rica, 23.11.2022, 18.00, TVR1          
Japonia - Costa Rica, 27.11.2022, 12.00, TVR1          
Spania - Germania, 27.11.2022, 21.00, TVR1
Costa Rica - Germania, 1.01.2022, 17.00, TVR1            
Japonia - Spania, 1.01.2022, 21.00, TVR2

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe