Retras din fotbal, Kroos preferă viața în Spania. Cu ce l-a dezamăgit Germania
La câteva zile distanță de la ultimul său meci oficial de fotbal, Toni Kroos a vorbit despre ce urmează în viața sa. În cadrul unui podcast, jucătorul explicat că intenționează să rămână în Spania, unde locuiește de 10 ani, în detrimentul țării sale natale, care l-a dezamăgit.
„A scăpat prea mult de sub control”
„Germania nu mai este ţara care era acum 10 ani, când am plecat”, a spus Kroos după retragere, adăugând: „Indiferent că vorbim de 2006 sau astăzi, mulţi oameni au fost primiţi cu braţele deschise. Cred că asta este senzaţional. Chiar cred că este minunat, dar cred că a scăpat prea mult de sub control. Cred că nu am reuşit să valorificăm această abordare sau idee fundamental foarte pozitivă, pe care o susţin în proporţie de o 1000%, deoarece cred că este senzaţional că oamenii vin la noi din afară şi sunt fericiţi. (...) Cred că pur şi simplu am subestimat această idee şi, în cele din urmă, a fost pur şi simplu necontrolată. Şi este clar că, atunci când vin mulţi oameni, există întotdeauna un procent, la fel ca printre germani, care nu ne fac bine şi nu-şi fac bine. La fel se întâmplă şi cu mulţi dintre oamenii care vin; dacă nu poţi face distincţia între cei care nu ne fac niciun bine, atunci totul devine dificil în cele din urmă. Şi, bineînţeles, atitudinea germanilor va fi întotdeauna mai divizată în această privinţă, chiar dacă ideea de bază a venirii oamenilor, de care, evident, avem şi noi nevoie, prezenţa lor aici, este uimitoare şi bună”.
De altfel, Kroos s-a rezumat la un motiv pe cât de simplu, pe atât de important, pentru care a ales Spania: „Dacă m-ar întreba cineva dacă aş prefera să-mi las fiica să iasă în oraş, la ora 23.00, în Spania sau într-un mare oraş german, aş spune Spania. Probabil că nu ar avea atâtea probleme”.
Reamintim că jucătorul în vârstă de 34 de ani şi-a încheiat, vineri, fabuloasa carieră acasă, în Germania, țara sa fiind eliminată în sferturile de finală de la EURO 2024, de către Spania.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!