Un antrenor a fost demis după nici 24 de ore, din cauza unei postări pe Twitter

12 ianuarie 2023 10:49   Fotbal internațional

Comportamentul în social media nu rămâne fără repercusiuni, așa cum o arată și cazul unui antrenor de dincolo de granițe.

Nici 15 ore nu au trecut, până când CF Montréal a rămas fără ocupantul băncii tehnice pe care îl numise. La cei 45 de ani ai săi, Sandro Grande a tras ponoasele pentru ceea ce făcuse cu mai bine de un deceniu în urmă, în prezent rămânând fără funcția de antrenor. 
Publicația franceză „L'Équipe” notează că, în anul 2012, Sandro Grande a avut o postare pe Twitter, în legătură cu o tentativă de asasinare a fostului premier al Quebecului, Pauline Marois. Pe atunci, tehnicianul nota: „Singura greşeală făcută de cel care a tras... A fost că nu şi-a lovit ţinta. Data viitoare, băieţi. Sper!”. După ce a fost descoperit mesajul respectiv, CF Montréal a revenit asupra deciziei și a anunțat întreruperea colaborării cu antrenorul în cauză.

Reacția clubului canadian, după aflarea mesajului controversat

„Recunoaştem faptul că angajarea lui Sandro Grande a fost o greşeală şi regretăm repercusiunile pe care această decizie este posibil să le fi avut. Le prezentăm scuze sincere tuturor celor caare s-au simţit lezaţi sau şocaţi. În mod clar, a fost o lipsă de sensibilitate din partea noastră şi am subestimat ce a afirmat el, în urmă cu câţiva ani”, a precizat clubul, prin vocea președintelui Gabriel Gervais. La momentul în care mesajul a apărut pe pagina sa de Twitter, Sandro Grande a susținut că i-a fost piratat contul și că textul respectiv nu i-ar fi aparținut.
Conexiunea fostului antrenor cu CF Montréal nu era una întâmplătoare, acesta fiind fost jucător al echipei, în seznul 2008/2009. Printre altele, Sandro Grande a mai evoluat la Brescia Calcio, Frosinone Calcio, Molde FK și Viking FK, având și 12 selecții în naționala Canadei, pentru care a și reușit să înscrie o dată. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe