#CM Qatar 2022

Vești proaste pentru Franța. Benzema s-a accidentat și ratează Campionatul Mondial

20 noiembrie 2022 10:47   Fotbal internațional

Karim Benzema poate să-și ia „adio” de la orice meci, pe anul 2022, după ce, sâmbătă, a suferit o accidentare, în timpul unui antrenament în rândul naționalei Franței în vederea CM Qatar 2022.

Acest lucru s-a petrecut cu puțin înainte de startul Campionatului Mondial din Qatar, care se va desfășura între 20 noiembrie și 18 decembrie, lăsându-l pe selecționerul Didier Deschamps cu dificila misiune de a-i găsi un înlocuitor într-un timp record. „Sunt extrem de trist pentru Karim, care a făcut din această Cupă Mondială un obiectiv major. În ciuda acestei noi lovituri pentru echipa Franţei, am încredere deplină în grupul meu. Vom face totul pentru a face faţă imensei provocări care ne aşteaptă”, a fost reacția selecționerului Franței. 

Cine l-ar putea înlocui, în ultimul moment, la echipa națională

La cei 34 de ani ai săi, Karim Benzema venea după o perioadă în care a forțat mult: după ce s-a confruntat cu probleme medicale și la echipa de club, atacantul trăgea speranțe ca lucrurile să i se așeze în vederea CM 2022. Lucrurile n-au ieșit așa cum a sperat, câștigătorul Balonului de Aur fiind parcă urmărit de ghinion. „În viața mea nu am renunțat, niciodată… Dar, în seara asta, trebuie să mă gândesc la echipă, așa cum am făcut-o întotdeauna, așa că vreau să las locul cuiva care poate ajuta grupul să facă o Cupă Mondială grozavă. Vă mulțumesc pentru toate mesajele de susținere”, a transmis Karim Benzema pe rețelele sociale.
Starul lui Real Madrid ar putea fi înlocuit de Wissam Ben Yedder, legitimat la AS Monaco și cu 19 selecții și trei goluri la națională, Anthony Martial de la Manchester United, care are 30 de apariții și două reușite sau Moussa Diaby de la Bayer Leverkusen, acesta numărând opt meciuri în tricoul naționalei. Franța împarte grupa la Campionatul Mondial cu Australia, Danemarca și Tunisia, întregul program al competiției fiind disponibil aici.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe