Bacșișuri grase din procesul lui Johnny Depp cu Amber Heard, la o cafenea de la Hollywood
Când Johnny, 58 de ani, și Amber, 36 de ani, s-au chemat reciproc în instanță pentru a-și curăța imaginile șifonate reciproc, în urma divorțului, cu siguranță nu s-au gâdit că vor ajunge să susțină financiar angajații unei... cafenele!
Doar că angajații, firi antreprenoriale, au vânat oportunitatea oferită de cele două vedete, ale căror conflicte din viața intimă au devenit publice, scindând, astfel, fanii în două tabere.
Citește și: Amber Heard, analizată de un psiholog clinician: «Suferă de tulburare de personalitate de tip Borderline»
De mai bine de o săptămână, pe tejgheaua cafenelei „Dialog Cafe”, din Hollywood, recipientele destinate bacșișurilor poartă numele celor doi protagoniști ai procesului: Johnny Depp și Amber Heard, cu câte un semn al întrebării, relatează TMZ.com
Bacșișul înlocuit de „pariuri” filantropice
Practic, Johnny și Amber îi ajută pe angajați, din prisma disputei juridice. Clienții nu mai lasă bacșiș pentru servicii, ci își exprimă solidaritatea cu vedeta preferată în bani.
Până în acest moment, din pozele publicate de TMZ.com, Johnny conduce detașat, fiind preferatul clienților cafenelei din Hollywood.
Citește și: Johnny Depp, noi declarații uimitoare în procesul cu Amber Heard
În procesul care a scos la iveală detalii cumplite, din viața petrecută ca soț și soție de cei doi actori, Johnny Depp îi cere fostei neveste 50 de milioane de dolari pe motiv că ar fi mințit când l-a acuzat public de violență domestică.
De asemenea, nici Amber Heard nu s-a lăsat mai prejos și i-a cerut fostului soț 100 de milioane de dolari, acuzându-l de defăimare și de orchestrarea unei campanii care să îi păteze imaginea.
Adevărata miză e cariera fiecărui protagonist al procesului
În timp ce publicul se lansează în dispute pro și contra celor doi foști soți, pe baza declarațiilor din proces, care uneori sunt fie amuzante, fie îngrozitoare, cei doi par să piardă roluri pe bandă rulantă, într-un final adevărata miză a fiecărui protagonist al scandalului fiind supraviețuirea profesională.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!