Britney Spears îl acuză pe Justin Timberlake că s-a folosit de ea. «A profitat pentru faimă și atenție»
Britney Spears nu mai menanjează pe nimeni, de când a ieșit de sub tutela tatălui său, Jamie Spears. Cea mai nouă persoană luată în colimator de prințesa muzicii pop pare a fi chiar fostul ei iubit, Justin Timberlake.
Britney Spears a publicat pe pagina sa de Instagram un clip, în care nu face altceva decât să se legene ușor, dintr-o parte în alta, într-o rochie lungă, cu un imprimeu negru pe ea. Însă mesajul publicat alături de clip e cel important.
”Am avut o discuție cu Iisus aseară și știi ce a spus?.. Copile drag…mama ta a profitat cu cartea ei, fix când aveai nevoie de ea mai mult… și pentru CE? Faimă și atenție? Și fostul tău a făcut același lucru… a profitat pe primul lui album, s-a folosit de numele tău și a spus că tu i-ai făcut rău”, a fost mesajul lui Britney.
Justin Timberlake a spus că piesa ”Cry Me A River” e despre Britney
Solista de 40 de ani nu a dat niciun nume, dar nu e greu de înțeles la cine se referă. Justin Timberlake e singurul ei fost iubit care a scos un album de debut după ce s-au despărțit. Mai mult, fostul membru al trupei NSync a spus chiar că melodia sa, ”Cry Me A River”, e despre Britney. Justin și Britney au fost împreună din 1999, până în 2002
Fostul soț al lui Britney, Kevin Federline, a scos primul lui album, ”Playing With Fire”, când cei doi erau încă împreună.
Mama lui Britney, Lynne, a lansat o carte în 2008, ”Through The Storm: A Real Story of Fame and Family In a Tabloid World”, în care vorbește despre lupta solstei cu faima, cu paparazzi și cu probleme psihice.
Justin Timberlake regretă că a scris ”Cry Me A River”
Justin Timberlake a mai fost acuzat că s-a folosit de Britney Spears, de-a lungul carierei sale. În documentarul ”Framing Britney”, din 2021, el este arătat cu degetul pentru cum s-a purtat cu solista în timpul și după finalul relației lor.
În cartea sa autobiografică, ”Hindsight”, lansată în 2018, Justin a vorbit despre piesa controversată.
”Sentimentele pe care le-am avut erau unele atât de puternice, încât a trebuit să le pun pe hârtie, să le transpun într-o formă pe care oameni o pot auzi și cu care se pot identifica. Lumea m-a auzit și m-a înțeles pentru am trecut cu toții prin asta”, a scris Justin, în cartea sa, conform thesun.co.uk.
Însă a sursă apropiată lui a povestit, tot în 2018, că Justin se simte prost pentru felul în care a descries-o pe Britney în melodie.
”Întreaga poveste a fost una dureroasă pentru ea. A fost nedrept față de ea pentru că melodie o face să pară drept personajul negativ, când de fapt, întreaga situație cu Justin a fost mult mai complicată”, a declarat sursa, la vremea aceea.
Justin Timberlake, scuze publice pentru incidentul de la SuperBowl
Justin Timberlake a fost în centrul unui scandal și din cauza incidentului de la SuperBowl, din 2004, când a smuls o bucată din ținuta lui Janet Jackson și a lăsat-o cu un sân dezgolit. El și-a cerut scuze publice, în 2021.
”Înțeleg acum că am greșit în acele momente și în multe altele și că am profitat de pe urma unui sistem care acceptă misoginsmul și rasismul”, a scris el, pe pagina sa de Instagram.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram