Cele mai frumoase ținute de la Premiile BAFTA 2024. Margot Robbie, din nou „Barbie” pe covorul roșu

19 februarie 2024 15:19   Vedete internaționale

Margot Robbie (33 de ani) a făcut senzație la Premiile BAFTA! Actrița principală din filmul de succes „Barbie” a optat pentru o ținută strălucitoare de la Armani Privè, cum era de așteptat în culorile roz și negru.

Rochia cu umerii goi a avut detalii cu paiete în zona bustului. Starul australian a purtat și o pereche de mănuși lungi și negre, iar pentru coafură a ales un coc elegant. Margot a ales un machiaj natural și simplu pentru acest eveniment, care i-a evidențiat trăsăturile superbe.

Emily Blunt a purtat o rochie spectaculoasă, la Premiile BAFTA 2024

Emily Blunt (40 de ani) a captivat atenția tuturor, într-o rochie bej cu aplicații argintii, de la Elie Saab. Ținuta a avut mâneci tip clopot și o trenă lungă, iar vedeta a accesorizat-o cu un colier argintiu, de la Tiffany & Co. Coafura a fost un coc sofisticat, iar Emily a optat pentru un machiaj de seară cu fard negru și maro în zona ochilor și un ruj natural.

Taylor Russell (29 de ani) a fost o apariție de neuitat! Actrița canadiană a purtat o rochie albă cu pene, de la casa de modă Loewe, al cărei ambasador global este chiar ea. Ținuta personalizată a prezentat un guler înalt, decupaje îndrăznețe în zona taliei, iar spatele a fost complet gol. De-a lungul șoldurilor, rochia a avut pene albe, prezente și în partea de jos a fustei. Taylor și-a coafat părul într-un coc, iar pentru machiaj a ales un negru dramatic în zona ochilor și un ruj maro și strălucitor.

Rosamund Pike (45 de ani) a vrut să poarte o rochie realizată de o femeie. Starul din „Saltburn” a ales o ținută de culoare albastră, realizată din șifon de mătase, semnată de Maria Grazia Chiuri, care lucrează la Dior. Rochia plisată i-a scos în evidență silueta fără cusur. „Maria Grazia Chiuri înțelege nu doar cum vrea o femeie să arate, ci și cum vrea să se simtă”, a declarat Rosamund pentru revista Vogue.

Mai multe