Povești șocante din culisele conacului Playboy. Două gemene relatează calvarul trăit: «Simțeam că port copilul diavolului»
Conacul Playboy, deținut de Hugh Hefner, care a murit în anul 2017, ascunde povești cu adevărat tragice. Tinerele ajungeau aici crezând că le așteaptă o viață lipsită de griji și plină de faimă și ajungeau să fie drogate, abuzate sexual și supuse unui tratament inuman.
Gemenele Kirstina și Karissa Shannon au trecut pășit în conacul lui Hugh Hefner atunci când aveau doar 19 ani, iar ce a urmat le-a provocat traume adânci, care cu greu pot fi vindecate, potrivit propriilor relatări. Cele două sunt hotărâte să dea brandul Playboy în judecată și să ceară despăgubiri.
Karissa și Kristina Shannon susțin că au fost mai întâi ademenite să se culce cu Hefner în ziua în care au împlinit 19 ani, apoi au fost obligate să întrețină acte sexuale în grup, să folosească diferite substanțe interzise și să consume cantități impresionante de alcool.
Ele susțin că Hugh Hefner „avea un suflet negru” și experiența trăită la conacul din California le-a făcut să sufere de PTSD, depresie. Pentru a putea procesa traumele prin care au trecut ele au avut nevoie de ajutorul unui consilier psihologic.
Karissa a povestit că a rămas însărcinată la 19 ani cu Hefner, când acesta avea 83 de ani și se simțea ca și cum ar fi „purtat copilul diavolului”. A făcut un avort fără ca magnatul să știe vreodată.
Kristina a povestit pentru Sunday Mirror: „Hef se comporta ca și cum ar fi proprietarul tău. Dacă îi încălcam regulile, șase gardieni ne târau în camera noastră și nu ne lăsau să plecăm. Hef l-a numit „arrest HMF”, după inițialele sale. El le-a exploatat pe tinerele vulnerabile ca noi. Spunea că îți va oferi lumea, apoi te ținea captivă în casa lui, care era ca o închisoare de aur".
Kristina adaugă: „Am fost Playmates, angajate, și totul s-a întâmplat la conac, așa că vrem să dăm în judecată Playboy. Vorbim pentru că vrem ca oamenii să știe cine a fost cu adevărat Hugh și ce se întâmpla în spatele ușilor închise.”
Karissa spune că atunci când au fost ademenite pentru prima dată în dormitorul lui Hefner, le-a dat medicamente care le-a făcut să se simtă confuze și incapabile să își controleze propriul corp.
Karissa și Kristina au petrecut doi ani la conacul Playboy, despre care credeau la început că este o portiță spre o viață lipsită de griji și celebritate. Dar realitatea a fost cu totul alta. Le-au așteptat zile și nopți înnecate în substanțe interzise și alcool și abuzuri sexuale de neimaginat, potrivit publicației britanice The Mirror.
Acuzațiile vin la scurt timp după lansarea noului serial Secrets of Playboy, care arată că mogulul revistei Playboy a fost un prădător în serie. Serialul ridica mai multe întrebări despre modul în care bărbații bogați și puternici ar putea scăpa dacă abuzează femeile.
Finanțatorul Epstein, care a murit în închisoare în timp ce se confrunta cu acuzații de trafic sexual, a reușit să abuzeze de tinere femei, în ciuda faptului că fusese condamnat anterior. Mogulul cinematografiei, Weinstein a fost condamnat la 23 de ani de închisoare în 2020 pentru viol și atacuri sexuale.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!