Costumul purtat de Prințesa Leia în „Războiul Stelelor”, vândut cu 175.000 de dolari

28 iulie 2024 14:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Un bikini auriu purtat de regretata actriţă Carrie Fisher în „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi” a fost vândut cu 175.000 de dolari la o licitaţie, potrivit News.ro. Costumul este unul dintre cele mai cunoscute din istoria filmului.

Acest costum include un sutien, bikini, inele pentru şolduri, o brăţară pentru braţ şi una pentru mână. Carrie Fisher, care a jucat rolul Prinţesei Leia Organa în filmele „Star Wars”, a afirmat că a crezut că regizorul George Lucas glumeşte când acesta i-a arătat costumația.

Lui Carrie Fisher nu i-a plăcut să poarte acest costum 

Carrie Fisher a mărturisit într-un interviu pentru NPR, acordat cu o lună înainte să moară la 60 de ani, în 2016, că s-a simţit „aproape goală” purtând aceste piese vestimentare, adăugând că acest lucru a făcut-o să se simtă inconfortabil pe tot parcursul filmărilor.

Carrie Fisher a mai dezvăluit că în timpul filmărilor a fost stresată. Ea trebuia „să stea foarte dreaptă pentru că nu putea să aibă linii, cum sunt cutele. Nu erau permise cutele, deci trebuia să stau foarte, foarte dreaptă”. O aeronavă în miniatură Starfighter care a fost folosită la filmările pentru primul film „Războiul Stelelor” s-a vândut cu 1,5 milioane de dolari. Carrie Fisher a murit pe data de 27 decembrie 2016, după ce intrase în stop cardiac, cu patru zile mai devreme, în timpul unui zbor transatlantic.  

Heritage Auctions, care a organizat licitaţia, a menționat că obiectul este unul dintre cele doar două miniaturi pentru filmări create pentru producţie. De asemenea, o baghetă folosită de Daniel Radcliffe în filmul „Harry Potter şi prizonierul din Azkaban” a obţinut 52.000 de dolari, iar un ciocan de recuzită din filmul „Thor” s-a vândut cu 81.000 de dolari.

Iar o ţinută purtată de Macauley Culkin în primul film „Singur Acasă” s-a vândut cu 47.500 de dolari.

Mai multe