Dolly Parton nu regretă că și-a făcut operații estetice! Poartă haine sexy, la 77 de ani
Dolly Parton (77 de ani) arată incredibil de bine pentru vârsta ei! Artista country a recunoscut dintotdeauna că și-a făcut operații estetice, pentru a se menține în formă. Chiar și acum, ea își face mici intervenții - injecții cu Botox și acid hialuronic.
„Dacă ceva se lasă sau atârnă, eu îl voi rezolva”, a declarat Dolly Parton zilele trecute, pent revista Saga. În timp ce vedeta muzicii country se grăbește să apeleze la proceduri cosmetice dacă le consideră potrivite, Parton a recunoscut că uneori a exagerat cu intervețiile estetice: „Din când în când, mai faci un hematom sau uneori, cu acid și Botox, poți exagera foarte ușor și trece ceva timp până vei arăta normal. Asta înseamnă că nu te poți întoarce la muncă repede, ci după câteva săptămâni sau o lună. Așa că îmi place să o iau mai ușor acum. Îmi pun doar câte puțin acid sau Botox. Iar când e vorba de operații estetice, trebuie să aveți grijă ce vă faceți. Se poate întâmpla să nu iasă așa cum vă doriți. Mereu există un risc”. Cu toate acestea, Dolly Parton nu regretă nicio intervenție de natură estetică pe care și-a făcut-o și este extrem de mândră de felul în care arată.
Dolly Parton și-a pus silicoane în anii '80
Una dintre primele proceduri estetice pe care și le-a făcut Dolly Parton au fost implanturile mamare. Ea a declarat în numeroase interviuri că și le-a pus în anii 1980 pentru a-și echilibra silueta voluptoasă și a se simți mai încrezătoare în sine. Se zvonește că Parton a suferit mai multe operații în zona bustului, de-a lungul timpului.
Recent, vedeta a apărut pe scenă îmbrăcată într-o pereche de pantaloni minusculi de culoare albă și un top scurt. Nu îi este teamă să poarte ținute sexy și tinerești nici la această vârstă.
Vorbind despre motivul pentru care a apelat la operații estetice în trecut, Parton a declart Saga că și-a pierdut încrederea în sine după ce s-a îngrășat. „De fiecare dată când nu arăți bine, nu te simți la fel de bine cu tine. Așa că, în cele din urmă, am spus: Dă-ți fundul gras jos de pe canapea și fă ceva în privința asta!”.