Elle Macpherson, supermodel de 62 de ani! Cum arată în lenjerie intimă

7 aprilie 2026 12:50

Elle Macpherson (62 de ani) s-a afișat în ipostaze îndrăznețe într-o nouă ședință foto, demonstrând de ce a avut porecla „Corpul perfect” în anii ’80. Supermodelul australian a pozat în lenjerie intimă pentru brandul Bonds, odată cu lansarea unei noi colecții care promovează ideea de autenticitate și asumare de sine.

Elle Macpherson are o siluetă de invidiat (Foto: Instagram)

Pentru mine, înseamnă să fac ceea ce simt că este potrivit”, a spus ea despre colaborare, subliniind că atitudinea sa curajoasă și deschisă a făcut parte din parcursul ei încă de la început, relatează publicația americană Page Six.

Macpherson a pozat în mai multe tipuri și culori de lenjerie. Într-una dintre imagini, apare în genunchi, purtând un set galben cu dantelă, care îi evidențiază silueta tonifiată.

În alta, stă întinsă pe o parte, sprijinită în cot, privind direct spre cameră, într-un set roșu. Vedeta a purtat și variante negre, atât din două piese, cât și dintr-o singură piesă, afișându-și forma fizică și zâmbind larg. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, unde fanii au reacționat rapid, lăudându-i silueta.

Cum se menține Elle Macpherson în formă

Elle Macpherson are un stil de viață foarte strict, bazat pe alimentație sănătoasă și mișcare zilnică. Își începe dimineața devreme, cu apă caldă cu lămâie și meditație, evitând cafeaua. Consumă smoothie-uri verzi și preferă o dietă în mare parte vegană, bazată pe salate, semințe și alimente crude, dar uneori include ouă sau pește.

„Deși prefer o dietă vegană crudă, dacă am poftă de ceva cald, aleg un ou poșat pe pâine cu semințe de floarea-soarelui sau pe pâine de secară neagră fără grâu, fulgi de ovăz cruzi cu agave sau o budincă de chia crudă, înmuiată în lapte de migdale”, a declarat Elle în trecut.

Face zilnic mișcare, alternând între yoga, înot în ocean și alergare, iar uneori are chiar două antrenamente pe zi. Seara mănâncă ușor, de obicei preparate din legume, iar înainte de culcare bea ceai și se relaxează pentru un somn odihnitor.

Mai multe