Halle Berry, la 55 de ani, într-o rochie cât o "batistă". A lăsat la vedere tot ce are mai frumos

1 februarie 2022 13:01   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Halle Berry a confiscat atenția luni seara, la premiera peliculei SF "Moonfall", în care joacă alături de Patrick Wilson, John Bradley și Donald Sutherland. Premiera a avut loc la TCL Chinese Theatre din Los Angeles, iar actrița a afișat o ținută îndrăzneață, o rochie mini, decupată.

Halle Berry a făcut deliciul fotografilor cu rochia ei neagră, scurtă și bufantă, care a lăsat la vedere multă piele. La 55 de ani, actrița are toate motivele să se afișeze în ținute sexy, căci are corpul unei tinere de 30 de ani. Tonifiată, fără celulită și cu o atitudine cool, vedeta ne arată că se seimte bine în pielea ei, iar asta se vede.

Actrița din Catwoman și-a accesorizat ținuta cu un colier delicat din argint și cu o pereche de pantofi stiletto. Nu știm cine s-a mai uitat însă la accesorii, căci despicăturile ținutei etalau, în toată splendoarea, partea laterală a bustului. Halle Berry a pozat la panou ca un veritabil fotomodel, cu mâinile în șold și cu un zâmbet fermecător pe chip. La premieră au mai strălucit Kelly Rowland, Heidi Klum, Joey King, Taja V. Simpson, YB Chang, Tia Carrere, Sophia Ali, dar și alți actori din distribuție. 

Halle Berry are trei căsnicii la activ. A fost măritată cu David Justice între anii 1993-1997, cu Eric Benet, între 2001-2005, şi cu Olivier Martinez, între 2013-2016. Are doi copii Maceo (8 ani) şi Nahla (13 ani), din relația cu modelul canadian Gabriel Aubry.

Cum arată meniul lui Halle Berry

În anul 1989, Halle Berry a fost în comă din cauza unui diabet de tip 2 nedescoperit la timp. În 2007 reuşeşte însă să scape de dependenţa de insulină datorită unui regim alimentar strict, de la care nu se abate nici acum. Iată ce mănâncă actrița într-o zi obișnuită! Dimineața bea o cafea în care pune colagen, la ora 10.00 se antrenează pe plajă şi mănâncă un baton proteic. La ora 15.00 mănâncă prima masă: o supă de legume cu brânză, o salată cu măsline, ardei verzi şi roşii, avocado şi o bucată de friptură de miel sau un peşte la grătar. După masă mănâncă mure şi zmeură, seminţe, iar la cină,  piure de conopidă, piure de mazăre sau varză kale fiartă.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe