Harrison Ford, confensiune neașteptată despre viața sa personală. Ce a recunoscut despre momentele intime: „Bineînțeles că am făcut-o”
Actorul american Harrison Ford a făcut o mărturisire neașteptată în timpul apariției sale la emisiunea Jimmy Kimmel Live! Invitat în platou marți seară, starul de la Hollywood, în vârstă de 83 de ani, a răspuns cu umor unei întrebări incomode adresate de prezentatorul Jimmy Kimmel.
Gazda emisiunii l-a întrebat direct dacă a făcut vreodată dragoste pe fundalul coloanei sonore dintr-unul dintre filmele sale. După câteva secunde în care a părut să proceseze întrebarea, actorul a răspuns în glumă:
„Bineînțeles că am făcut-o”.
Replica a stârnit râsete în platou și aplauze din partea publicului. Actorul nu a precizat însă dacă este vorba despre muzica din filmele din seria Indiana Jones sau din celebra franciză Star Wars, două dintre producțiile care l-au făcut celebru.
În cadrul aceluiași interviu, Ford a fost întrebat și care este filmul său preferat dintre cele peste 40 în care a jucat de-a lungul carierei. Actorul a refuzat însă să aleagă unul singur. El a explicat că, pentru el, cea mai mare satisfacție nu vine din vizionarea filmului final, ci din procesul de realizare a acestuia.
„Nu am un film preferat pentru că îmi place foarte mult procesul de a face un film. Atunci mă simt cu adevărat împlinit, când îl realizăm.”
Cu umorul caracteristic, actorul a adăugat: „Când ajungi să-l vezi pe ecran, deja a fost dat peste cap. Când l-am făcut eu, era mai bun.”
La începutul lunii martie, Harrison Ford a fost recompensat cu premiul pentru întreaga carieră la gala SAG-AFTRA Actor Awards 2026, organizată pe 1 martie și transmisă pe platforma Netflix, potrivit Daily Mail.
Distincția i-a fost înmânată de prietenul său apropiat, actorul Woody Harrelson, care l-a descris drept „un actor iconic” cu „o energie greu de descris pe care o aduce în tot ceea ce face”.
Mesaj emoționant pentru soția sa
În discursul său, Ford i-a mulțumit soției sale, actrița Calista Flockhart, cu care este căsătorit din 2010.
Actorul a vorbit despre „soția sa extraordinară și frumoasă”, dar și despre familia care i-a oferit sprijin și curaj de-a lungul anilor. Camerele de filmat au surprins-o pe actriță în public, vizibil emoționată, urmărindu-și soțul cu lacrimi în ochi.
„Ei mi-au oferit dragoste și curaj în tot acest timp”, a spus actorul în fața publicului.
Cu puțin timp înainte de a urca pe scenă, cei doi au fost surprinși împărtășind un sărut.
„Sunt un om norocos”, a adăugat actorul.
Despre cariera sa și pasiunea pentru meseria de actor
În timpul discursului de aproximativ șapte minute, actorul a reflectat asupra carierei sale de peste șase decenii în industria filmului și s-a descris drept „un om norocos”.
„Sunt incredibil de recunoscător pentru această atenție, dar trebuie să spun că sunt și foarte smerit”, a declarat el în fața unei săli pline de actori.
Glumind din nou, Ford a spus: „Sunt într-o sală plină de actori care sunt aici pentru că au fost nominalizați pentru munca lor extraordinară. Eu sunt aici pentru că sunt încă în viață.”
Actorul a povestit și despre începuturile dificile ale carierei sale și despre perioada în care s-a simțit „puțin pierdut” în timpul facultății. El a spus că și-a descoperit drumul atunci când a intrat în contact cu oamenii care făceau teatru și spuneau povești.
„Am descoperit că acei oameni pe care îi consideram cândva ciudați sau excentrici erau, de fapt, oamenii mei.”
Ford a subliniat că una dintre cele mai mari bucurii ale carierei sale este colaborarea cu alți actori.
„Munca pe care o fac alături de alți actori este una dintre cele mai mari bucurii din viața mea.”
El a vorbit și despre dificultatea industriei cinematografice, spunând în glumă: „Este o industrie greu de intrat și greu de părăsit, slavă Domnului.”
În final, actorul a spus că succesul aduce și responsabilitatea de a-i ajuta pe alții.
„Trebuie să îi ridicăm pe ceilalți atunci când putem și să ținem ușa deschisă pentru următorul copil care își caută locul.”
De-a lungul timpului, Harrison Ford a devenit unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, datorită unor roluri din producții celebre precum: Star Wars, Indiana Jones, Apocalypse Now (1979), Blade Runner (1982), The Fugitive (1993).
Actorul a apărut recent și în serialul Shrinking, continuând să fie activ în industrie chiar și după mai bine de 60 de ani de carieră.