J. Lo și Ben Affleck au început să vândă de prin casă! Vor să scape cât mai repede unul de celălalt
Divorțul dintre Jennifer Lopez (54 de ani) și Ben Affleck (51 de ani) e iminent! Deși nici unul nu a făcut vreun anunț oficial până acum, apropiații spun că ei s-au despărțit de câteva luni bune. Recent, s-a aflat că își vând „cuibușorul de nebunii din California” – vilă pe care au achiziționat-o imediat după nuntă, cu 60 de milioane de dolari.
Vor să facă și profit de pe urma proprietății, pe care au scos-o la vânzare cu 65 de milioane de dolari luna trecută. Dar nu s-au oprit aici, căci Ben și J. Lo își doresc să scape de toate lucrurile care îi leagă unul de celălalt. Cele două staruri au început deja să vândă obiecte de valoare din casă, în special opere de artă. Publicația americană PageSix a anunțat luni dimineață că articole precum picturi au fost vândute unor colecționari de artă.
Ben Affleck s-a mutat cu chirie
De asemenea, surse apropiate de Bennifer au afirmat că starul din „Batman vs. Superman: Zorii dreptății” și-a luat de acasă ultimele obiecte care îi aparțineau, în timp ce artista de origine portoricană era în vacanță în Italia.
„Ben stă acolo de aproximativ două luni. Pare în regulă. A fost la biroul lui în fiecare zi și pare concentrat pe muncă. De asemenea, petrece timp cu copiii săi.”, a dezvăluit o altă sursă apropiată de actorul de la Hollywood. Jennifer, pe de altă parte, pare că încearcă să se distreze în această vară, deoarece a fost văzută la Paris, apoi în Italia, în compania mai multor prieteni apropiați.
Ben Affleck și Jennifer Lopez nu au mai fost văzuți în public împreună de la începutul lunii iunie, când au oferit pe tavă un moment stânjenitor fotoreporterilor americani, în timp ce se sărutau pe obraz ca doi străini, la meciul de baschet al fiului actorului, Samuel (12 ani).
Jennifer Lopez a rămas în conacul din Bel Air, California, în timp ce Ben Affleck plătește o chirie de 100.000 de dolari pe lună, într-o locuință situată lângă fosta lui soție, Jennifer Garner (52 de ani) – alături de care are trei copii Violet (18 ani), Fin (15 ani) – care anterior se numea Seraphina, și Samuel. Jennifer, care deține o avere de 400 de milioane de dolari, a mai divorțat până acum de trei ori, deci se pare că este expertă în acest domeniu. Cu penultimul soț, Marc Anthony (55 de ani), are copii gemeni, Emme și Maximilian (16 ani).