Motivul emoționant pentru care nimeni nu o mai strigă ”Lilibet” pe regina Elisabeta a II-a

13 iunie 2022 10:30   Vedete internaționale

Regina Elisabeta a II-a a servit drept sursă de inspirație pentru nepotul său, prințul Harry și soția acestuia, Meghan Markle. Cei doi au botezat-o Lilibet pe fetița lor, care a împlinit recent un an, însă puțini știau că aceasta a fost, de fapt, porecla Majestății Sale. Care este motivul pentru care nimeni nu i se mai adresează astfel?

Se pare că regina Elisabeta a II-a le-a cerut apropiaților să nu o mai strige „Lilibet”, poreclă pe care a primit-o încă din copilărie, după trecerea în neființă a soțului său, prințul Philip. Partenerul monarhului britanic a fost ultima persoană care a folosit prescurtarea numelui „Elizabeth”.

Vezi și: Regina Elisabeta a II-a le-a dat interzis prințului Harry și lui Meghan Markle! Lilibet, la mijloc

Părinții și bunicii reginei Elisabeta a II-a au adoptat această poreclă de drag, în locul unui diminutiv, pe când ea era doar o fetiță care nu reușea să își pronunțe numele. Atunci, a început să se prezinte drept Lilibet și iată că așa au strigat-o toți apropiații până în anul 2021.

Regina Elisabeta a II-a ajunsese să se semneze „Lilibet”

Mai mult decât atât, regina Marii Britanii nu se sfia să folosească prescurtarea numelui său nici în scrisori și alte documente scrise de ea însăși. Potrivit Daily Star, Majestatea Sa i-a transmis o mulțumire scrisă bunicii sale, regina Maria, și în josul paginii nu apare numele său, alături de titlul de prințesă pe care îl purta pe-atunci, ci porecla „Lilibet”.

Nu rata:  Cine a convins-o pe regina Elisabeta să iasă la balcon în timpul Jubileului? „A sunat-o și i-a spus...”

„Dragă bunicuță, îți mulțumesc foarte mult pentru casa suberbă de păpuși. O iubesc și am despachetat camera de luat masa și holul. Cu iubire, de la Lilibet”, se arată în mesaj.

Tatăl său, George al VI-lea a declarat, la un moment dat: „Lilibet e mândria mea, Margaret e bucuria mea”.

Majestatea Sa și-a cunoscut tiza, nepoțica de doar un an

Într-un mesaj scris de mână, lăsat pe sicriul ducelui de Edinburgh la înmormântarea de anul trecut, regina s-a semnat din nou „Lilibet”. În ciuda faptului că multe rude i s-au adresat astfel, nimeni nu îi mai spune așa. Acum, în cinstea sa, prințul Harry și Meghan Markle au numit-o Lilibet pe fetița lor, pe care regina abia a cunoscut-o.

Reuniunea de familie mult așteptată a avut loc la Castelul Windsor, în primele 48 de ore de la revenirea ducilor de Sussex în Regatul Unit. Micuța e născută în Los Angeles, California și are dublă cetățenie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe