Relația dintre Harry și William, imposibil de salvat! „A întrecut limita”
Cu doar câteva zile înainte ca prințul William să împlinească 40 de ani, noi surse din sânul Familiei Regale au decis să scoată la iveală noi detalii despre relația dintre moștenitorul tronului și fratele său, care a renunțat la atribuțiile regale. Ce se întâmplă, de fapt, între cei doi?
Faptul că ducele de Cambridge împlinește 40 de ani nu este doar un motiv de bucurie, ci și o nouă ocazie pentru a-și demonstra importanța în Casa Regală. Faptul că relația dintre el și fratele său s-a răcit i-a oferit, totuși, oportunitatea de a se apropia de tatăl său, prințul Charles. Ce-i drept, nu au avut niciodată o relație tată-fiu atât de apropiată, însă e evident că prințul William nu e deloc fericit cu alegerile fratelui său, Harry.
S-ar putea să te intereseze și: Imagini superbe cu proprietatea! Aici se mută Kate și William pentru a fi mai aproape de regină!
Surse din interiorul palatului Buckingham transmit că legătura dintre ducele de Sussex și fratele său mai mare, ducele de Cambridge, este în continuare „la pământ”. Mai mult decât de atât, William regretă într-o oarecare măsură înstrăinarea de Harry, deși este, indubitabil, nervos.
Gesturile lui Harry, de neiertat pentru William?
„(n.red. – William) alternează între a suferi după ce a pierdut și a se simți extrem, dar extrem de nervos, în legătură cu ceea ce a făcut fratele lui. Îl iubește cu adevărat pe Harry și simte că a pierdut singura persoană, în afară de soția lui, care înțelegea viața ciudată pe care ei o trăiesc. Dar simte că sunt lucruri care pur și simplu nu se fac, iar Harry a întrecut limita respectivă 100%”, a declarat o sursă, pentru Dailymail.
Nu rata nici: Casa Regală, cu ochii pe Prințul Andrew. Charles și William sunt gata să-i pună bețe-n roate
Mai multe persoane sunt de părere că există șanse ca frații să se împace, dar ar fi nevoie de un efort uriaș din partea amândurora. William, spre exemplu, preferă discreția și simte că Harry l-a trădat în momentul în care a vorbit în public despre intimitățile familiei. Totodată, ar fi nevoie să mai treacă niște timp până ca moștenitorul tronului să ia în calcul o reconciliere, căci nu a fost afectată doar imaginea lui, ci imaginea întregii familii.
„Harry s-a asigurat că își spală rufele în public, la scară globală”
Întrebat dacă sunt șanse ca William să se apropie de Harry, din nou, un prieten a spus, pentru sursa citată: „E o întrebare greu de răspuns. Adevărul e că trebuie să-și găsească lucruri în comun, din nou. Dar ca asta să se întâmple, e nevoie ca amândoi să își recunoască vina și e destul de evident că unul dintre ei refuză vehement să facă asta.
William e foarte principial și consideră că Harry a întrecut limita. A lansat acuzație după acuzație, știind că tăcerea e singura opțiune a familiei, pentru că nu vrea să se implice într-un scandal public. Vede cât de supărat e tatăl lui din cauza asta și e dureros. William e alergic la dramă, dar Harry s-a asigurat că își spală rufele în public, la scară globală.
Sincer, William crede că Harry a fost atras într-o lume extraterestră (...)”
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!