#Exclusiv Click!

Aida Parascan, aniversare alături de cei dragi. Câți ani a împlinit vedeta, dar și cine i-a fost alături în această zi specială

31 iulie 2023 8:51   Vedete românești

Aida Parascan (42 de ani) a avut o zi de naștere ca în povești! Vedeta a fost înconjurată, ieri, doar de prieteni dragi, cât și de câțiva membri din familie. Contactată de Click!, șatena a declarat că se bucură foarte mult de faptul că a avut o zi de naștere fix pe sufletul său.

Aida Parascan se bucură de fiecare moment frumos oferit de viață! Așa că ieri, de ziua sa de naștere, cei apropiați i-au oferit clipe de neuitat.

„A fost ieri (duminică – n.r) prima zi la 42! O surpriză la fel ca toate celelalte zile ale mele, un cadou din partea lui Dumnezeu: mama și tata, care lucrează prin tot ceea ce mă înconjoară. Prima data când am toată familia alături de ziua mea. Prima data când ajung la Vulcanii Noroioși. Prima data când sunt într-un război, dar eu sunt în pace. Prima data când văd și întunericul și lumina, și le accept ca făcând parte din mine și din această lume, fără să le judec. Prima dată când, deși nu am nici cea mai mică idee încotro o să mă ducă drumul, eu sunt în pace. În fiecare zi poți face ceva pentru prima dată, indiferent de câți ani ai trăit în aceasta viață. Continuă să trăiești și să te bucuri de viață și să faci lucruri pentru prima dată”, le-a spus vedeta fanilor, pe contul său de Facebook.

„Cadoul a fost familia mea!”

Fosta câştigătoarea MasterChef din 2013, Aida Parascan, a mai dezvăluit pentru Click! ce persoane prezente au fost alături de ea la ziua sa de naștere:

„A fost ceva foarte frumos ieri, nu o să uit totul prea ușor. Au venit prieteni din copilărie, membri din familie. M-am bucurat mult! Au fost vreo 13-14 persoane prezente. Am avut-o alături de mine și pe nepoțica mea cea mică, pe care nu am văzut-o de când se născuse, a fost ceva deosebit”.

Mai multe