#Exclusiv Click!

Aida Parascan muncește toată vara! Ce job și-a găsit vedeta: „Am și perioade de liniște aici”

3 iulie 2023 12:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Aida Parascan (41 de ani), câștigătoarea celui de-al doilea sezon, din 2013, al show-ului „MasterChef România”, se pare că nu a renunțat la șorțul din bucătărie. Contactată de Click!, vedeta ne-a mărturisit că în acest sezon este chef bucătar, la un resort de pe Clisura Dunării.

Unde lucrează Aida Parascan 

„Eu oarecum sunt în vacanță așa mă consider la acest job! Să stau într-un astfel de loc, unde lucrez acum, cu o energie atât de mișto este ceva fenomenal. Am și perioade de liniște aici, nu doar muncă – muncă și iar muncă. Aici și muncesc iar în timpul liber mă pot bucura și de natură și de tot ce este pe aici. Până acum am reușit să merg la Peștera lui Zamolxis, m-am plimbat cu barca, urmează să mai fac drumeții în perioada următoare, așa că o să merg pe jos și o să fac sport. Am mai fost și la Băile Herculane, merg o dată pe săptămână acolo pentru că este un loc unde mă curăț și mă încarc pozitiv, iar în septembrie, după ce termin acest proiect, am de gând să plec în Egipt într-o vacanță. Însă, vom vedea!

Copiii vor veni și ei la mine de săptămâna asta. Nu știu cât o să stea aici, o să stea cât vor. Cu tatăl lor vorbesc, vorbim despre ei, despre ce este de făcut sau ce mai este de rezolvat, sau ce au nevoie ei...discutăm chestii administrative cum este normal să fie. Avem o relație normală și destul de civilizată, zic eu.

Samuel și-a dorit foarte mult să intre la liceul sportiv și a intrat la liceul sportiv, anul acesta a dat examen și a luat, Emilia este micuță, iar cea mare este la casa ei și pot să spun că sunt foarte mândră de ei”, a declarat Aida Parascan pentru Click!

Click! spune

Aida Parascan este o persoană foarte activă. Aceasta urmează să organizeze în perioada următoare o tabără de relaxare și meditație pentru cei care doresc.

„Am amânat puțin tabăra pentru că lumea este plecată, nu erau suficiente persoane, însă în perioada următoare eu zic că ne vom strânge un număr suficient și vom demara proiectul”, a conchis pentru Click! Aida Parascan.

Mai multe