Alexandru Arșinel, dezvăluiri după operația la inimă

14 decembrie 2021 15:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandru Arșinel își dorește să fie și el prezent, mai ales că figurează pe afiș și speră să se refacă până atunci, după intervenția chirurgicală pe inimă suferită la finalul lunii noiembrie, când medicii i-au montat un stent.

Alexandru Arșinel a dezvăluit pentru Click! care mai este starea lui de sănătate și cu ce probleme se mai confruntă. Celebrul actor a trecut prin multe greutăți în ultimul, însă le duce pe toate pe picioare.

Vindecat și după un COVID, deși se vaccinase cu ceva timp înainte, Alexandru Arșinel mărturisește cu speranță că nu va renunța să aibă o atitudine pozitivă.

„Mă simt mai binișor, binișor spus, pentru că, încă nu mă simt în putere, sunt lipsit de putere. Sunt lipsit de ceea ce are Enache, de energie. Ușor, ușor, sper să mă pun pe picioare, iar în vacanța aceasta de la finalul anului și până în luna ianuarie sper să capăt și eu puțină forță.

De când m-am externat de la începutul lunii decembrie, nu am ieșit din casă decât de două ori, să schimb niște pași cu pământul. Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă. Au fost câțiva ani grei pentru mine, cu transplantul renal și cu operația la inimă, cu implantul unui stent. Acum trag de viață că e frumoasă! Sper să mă fac bine, că sunt al dracului, nu mă las!”, a declarat Alexandru Arșinel, pentru Click!

Originar din Suceava, marele artist a reușit să se impună pe scena teatrului românesc de-a lungul anilor. A urmat Facultatea de Teatru din București, la îndrumarea mamei sale. Ulterior, el a prezentat la TVR un spectacol televizatregizat de Valeriu Lazarov. 

Alexandru Arșinel a dat examen pentru a intra pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, unde a devenit și director. Actorul a avut un succes pe scenă și alături de Stela Popescu, alături de care a jucat zeci de ani. 

Mai multe