„Am divorțat”. Vulpița este o femeie singură și hotărâtă să nu mai acorde nicio șansă relației cu Viorel Stegaru
Vulpița nu mai vrea să audă de căsătorie! Se pare că, revenită pe meleagurile românești, Viorica este ferm hotărâtă să nu mai acorde nicio șansă relației cu Viorel Stegaru și a confirmat că a divorțat de acesta!
După separarea de tatăl copiilor ei, Viorica alias Vulpița, cum este cunoscută de o țară întreagă după emisiunea „Acces direct”, de la Antena Stars, la care a fost prezentă împreună cu Viorel, a încercat să își refacă viața personală în brațele lui Cătălin. Ulterior, după ce a făcut publică legătura cu noul ei partener, a plecat din țară. Din nefericire, cei doi s-au despărțit, iar Vulpița a revenit pe meleagurile românești.
Mai mult decât atât, a confirmat că a divorțat oficial de Viorel Stegaru, deși fanii s-au așteptat ca, odată cu întoarcerea ei România, cei doi să își mai acorde o șansă. Întrebată în mediul online despre relația pe care o are în prezent cu Viorel Stegaru, Veronica a răspuns scurt și la obiect că divorțul este concretizat.
„Rușine să-ți fie”
„Mai ești căsătorită?”, a fost întrebată de un internaut. „Nu mai, am divorțat”, a răspuns Vulpița.
Cu câteva luni în urmă, Viorel Stegaru a exprimat un profund sentiment de revoltă, acuzând-o i-a părăsit pe copii și i-a lăsat în grija lui, cât și că nu s-a prezentat la procesul de divorț. „Să-ți fie rușine pentru vorbele pe care le spui. Mai minți și că vorbești cu copiii și tu nu ai mai sunat de când ai plecat. Azi am avut proces de divorț și nu te-a interesat să vii. Rușine să-ți fie”, a scris Viorel Stegaru pe pagina sa personală de Instagram.
Chiar recent, una dintre vecinele celor doi, din Vaslui, ne-a mărturisit că între Vulpița și Viorel nu mai există cale de împăcare, mai ales că tânăra a făcut și cel de-al treilea copil care a ajuns în plasament. „De când s-au despărțit, Viorel a rămas în casa în care au locuit împreună, înainte. Chiar dacă muncește cu ziua pe unde apucă, are grijă de copii. De ea nu mai știm nimic, rar o vedem să iasă din casă și din câte am auzit, stă în casa părinților ei, unde mai stau și frații ei. Credeam că s-au potolit după ce s-au dus la televizor, dar ei au dat-o din rău în mai rău”, a spus vecina Elena, pentru Click!.