Amna face temele la franceză cu fiul ei, David. Unde vrea să „fugă” la începutul anului viitor: „Cred că putem să plecăm o lună, două acolo”
Amna (41 de ani) a muncit foarte mult în ultima perioadă și cum a prins o portiță a acceptat invitația de a ieși și a se relaxa la o comedie românească.
Dar tot cu gândul acasă a stat pentru că știa că fiul ei o așteaptă nerăbdător pentru a-l ajuta la o temă la limba franceză. Așa că după ce a bifat apariția la film și s-a distrat copios, frumoasa și talentata artistă a fugit acasă.
“Am venit la film acum dar acasă mă așteaptă o temă la franceză. David e clasa a cincea, e mai altceva acum. Nu făceam teme așa multe cu el dar acum e mai interesant. Suntem oricum recunoscători pentru tot ce trăim acum! E o perioadă frumoasă!”,ne-a mărturisit Amna pe care am întâlnit-o aseară la filmul “Vecina” al lui Mircea Bravo.
I-e dor de Spania
Artista nu este prea încântată de faptul că vremea s-a schimbat și s-a răcit pentru că nu prea îi mai vine să iasă acum din casă. Pentru că este o împătimită a căldurii, Amna adoră Spania, așa că abia așteaptă lunile ianuarie și februarie ca să “fugă” împreună cu fiul ei acolo.
“Am avut o perioadă aglomerată și frumoasă, cu proiecte de toate felurile dar de când a venit frigul nu îmi place deloc. Acum e puțin mai lejer până în noiembrie-decembrie. M-aș duce în Spania, la căldurică, dar în ianuarie cred că putem să plecăm o lună-două acolo!”, ne-a mai spus Amna care își dorește să se poată odihni mai mult în această perioadă și privește de mulți ani Spania că pe o a două casă pentru ea și băiatul ei, David.
E o împătimită a Pilatesului
Pentru că a vrut să scutească timp și bani și să îi fie mai lejer să meargă la Pilates, Amna și-a cumpărat un aparat și l-a adus acasă, la ea în mansardă. Acum artistei îi este mult mai simplu să se mențină în formă și să își facă programul de întreținere corporală cum vrea ea, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție.
“Mi-am luat aparatul de Pilates acasă, E mult mai ok pentru mine, după ce mi-am făcut calculele. E mult mai bine să îl am în mansardă și să mă duc să fac mișcare când vreau eu și cât vreau eu”, ne-a mai povestit Amna pentru Click!