Andreea Bălan a trăit un adevărat șoc când a ajuns acasă la părinții lui Victor Cornea: „Atunci am realizat..”
Andreea Bălan a observat un detaliu uimitor acasă la părinții lui Victor Cornea! În acel moment, lucrurile i-au fost mai clare ca oricând, realizând că la mijloc a fost mână destinului! Iată ce a descoperit frumoasa artistă în legătură cu „bărbatul vieții sale”.
O frumoasă poveste de dragoste
Andreea și Victor trăiesc o iubire de basm. Pe măsură ce lunile trec, iubirea lor este tot mai puternică. Poate că ceea ce este menit să fie, se întâmplă la momentul potrivit, iar relația lor ne poate confirma această teorie.
Sunt împreună din primăvară, însă și-au făcut relația publică abia în iunie 2023. De atunci nu s-au mai ferit și împărtășesc cu fanii orice moment important din viața lor. Toată această deschidere de a-și pune sufletul pe tavă în fața fanilor, și de a dezvălui clipe emoționante din viața lor, confirmă faptul că cei doi sunt foarte siguri pe relația lor. Odată cu relația cu Victor, avem ocazia să descoperim și părți mai intime din viața Andreei, părți ce țin de sufletul său. Drept dovadă, vom vorbi despre șocul pe care l-a trăit Andreea, atunci când a mers pentru prima data acasă la părinții iubitului său.
Detaliul uimitor pe care l-a observat Andreea Bălan acasă la părinții lui Victor
În ultimul timp, Andreea se lasă tot mai mult descoperită de fani și, nu de puține ori, și-a lăsat la iveală o latură sensibilă și profundă pe care artista o nutrește. Vedeta este foarte atrasă de spiritualitate, practică meditația și afirmațiile pozitive și nu se ferește să discute deschis despre aceste obiceiuri care i-au schimbat viața. Timp de doi ani cât a fost singură, s-a concentrat foarte mult pe dezvoltarea sa personală și pe vindecare. Acest lucru a presupus o mulțime de practici spirituale care i-au schimbat vibrația și care au ajutat-o să atragă în viața sa dragostea adevărată.
Andreea a mărturisit într-un nou vlog de pe canalul său de YouTube că în timp ce făcea meditații pentru a manifesta iubirea mult visată, cel pe care îl vizualiza era chiar Victor Cornea. Acest lucru i-a fost confirmat și mai puternic atunci când a mers acasă în vizită la părinții lui Victor.
„În meditațiile mele vedeam un lan de floarea soarelui tot timpul și mă simțeam acasă. În momentul în care am ajuns la Sibiu, în casa părinților lui, am avut o revelație și un șoc de bucurie să văd că toată casa părinților lui era plină de buchete de floarea soarelui. Atunci am realizat că el este cel din meditațiile mele, că eu îl vedeam în acele medicații, că îl chemam și vedeam ce urma să se întâmple, dar era doar o chestiune de timp. Am fost atât fericită să realizez că el este acel suflet cald și bun din meditațiile mele și că astfel ne-am găsit, ne-am chemat unul pe celălalt”, a povestit Andreea Bălan, pe YouTube.