Andrei Versace va fi condus pe ultimul drum astăzi, pe 24 iulie. Imaginile sfâșietoare de la înmormântarea influencerului
Andre Pârvan, cunoscut drept Andrei Versace va fi înmormântat astăzi, pe 24 iulie. Familia și apropiații îl vor conduce pe ultimul drum și își vor lua rămas bun de la celebrul influencer.
Andrei Versace a lăsat un gol uriaș în sufletele celor care l-ai îndrăgit. Familia acestuia este dărâmată de durere, iar prietenii plâng fără oprire, după ce acesta s-a stins din viață. Astăzi, influencerul va fi înmormântat în același cimitir unde se află și bunicii săi.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depus la o capelă din cimitirul Cărămidarii de Jos, de la Piața Sudului, iar cei care i-au fost alături pe ultimul drum au vărsat lacrimi de durere. Tatăl său îndurerat pregătește ultimele detalii înainte de a-și îngropa fiul, iar o mulțime de coroane de flori vor fi așezate pe mormântul celui care era cunoscut de o țară întreagă.
„Nu a fost ucis, nu au fost urme de violență pe corpul lui”
La numai 37 de ani, „Regele Fițelor”, așa cum era supranumit de public, a fost găsit fără suflare în propria locuință din București. Ulterior, la aflarea veștii, au apărut diverse zvonuri despre moartea subită a tânărului, însă fratele lui a spulberat totul și a dezvăluit că nu se știe încă adevăratul motiv pentru care acesta s-a stins din viață.
„În primul rând, legat de speculațiile din presă nu sunt majoritatea reale. El nu a fost omorât, nu a fost ucis, nu au fost urme de violență pe corpul lui. Deocamdată, cazul lui este nedeterminat și durează între trei și șase luni să se concluzioneze și a fost un om foarte darnic, foarte bun la suflet, într-adevăr.
Când nu avea, dădea dacă putea și restul, a fost un băiat rebel de mic, a făcut ce a vrut în mare parte, dar a fost atras de această parte a mondenității”, a mărturisit Mihai, fratele lui Andrei Versace, pentru Spynews.
Imaginile de la înmormântarea lui Andrei Versace le puteți vedea aici.