Detalii tulburătoare despre decesul lui Andrei Versace. Când a murit, de fapt, și ce a părut pe pagina lui de Facebook imediat după tristul anunț

Corpul neînsflețit al celui care se autointitula „Regele fițelor” a fost găsit de criminaliști într-un apartament din sectorul 1, după o sesizare făcută de agentul de securitate al complexului rezidențial. 

Andrei Versace avea probleme de natură emoțional / foto: arhiva personala
Andrei Versace avea probleme de natură emoțional / foto: arhiva personala

Andrei Pârvan, alias „Versace”, dispăruse de ceva vreme din lumina reflectoarelor, unde părea să se simtă în elementul său. Vestea morții sale a șocat lumea mondenă.

Conform informațiilor obținute de Spynews din surse polițienești, există indicii clare că Andrei Versace ar fi decedat acum aproximativ șapte zile. Viața tumultuoasă și viciile care l-au dominat în ultima perioadă, pe fondul unor supărări, par să fi contribuit la decesul său.

Un eveniment crucial în viața lui Andrei Versace a fost ruptura de familia sa. Cu trei luni în urmă, acesta s-ar fi certat cu toate persoanele apropiate, ceea ce a avut consecințe devastatoare pentru „Regele fițelor”.

A început să aibă insomnii, să consume alcool excesiv, iar unele surse sugerează că ar fi recurs și la substanțe interzise, dar nu se știe nimic sigur. 

Mesaj pe pagina lui de Facebook a lui Andrei Versace

Pe pagina sa de Facebook a apărut un mesaj scris de un prieten, confirmând decesul lui Andrei Versace, deși cauza exactă nu este încă cunoscută. Printre comentariile postării, o prietenă apropiată a „Craiului de Dorobanți” a menționat că acesta ar fi avut probleme cu cămătarii și că se retrăsese din viața socială.

„Vă salut pe toți, sunt un prieten bun cu Andrei, voi afla imediat despre ce e vorba și ce s-a întâmplat cu el. Este adevărat, încă nu se știu cauzele”, este mesajul care a apărut pe contul oficial de Facebook al lui Andrei Versace, la mai bine de o oră de la moartea sa.

„Suferea în ultima perioadă, familia l-a neglijat și interlopii îl terorizau. S-a închis în el foarte mult... acesta e ultimul video primit de la el”, a fost comentariul lăsat de presupusa prietenă a influencerului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate și William în 2022 la Royal Charity Polo Cup, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina mare jpg
Ozana Barabancea, o femeie fericită
Banner Titi Aur
heidi klum profimedia jpg
sofia  vergara emmy 2024 gettyimages jpg
florin piersic david popovici colaj click jpg
banner Iulian Lemnaru
badulescu goala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net