Artistele din „Epoca de Aur” cu cele mai frumoase picioare. Cezara Dafinescu, răsfățată de bărbații iubiți: „Până la 50 de ani nu știam cât costă o pâine” Secretele cochetăriei
Actrițele Cezara Dafinescu (77 de ani) și Camelia Mitoșeru (74 de ani), dar și dansatoarea Cornelia Patrichi (75 de ani), erau, în anii comunismului, vedetele cu cele mai frumoase picioare, bune de reclamă la dresuri. Ce a însemnat însă pentru ele frumusețea și cum se mențin acum? Iată și micile lor secrete de cochetărie.
Cezara Dafinescu: „În meserie nu am avut prietene. Trebuia să fii prea deșteaptă ca să mă accepți”
Cezara Dafinescu susținea, într-un interviu, că, din cauza frumuseții, nu a avut prietene:
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a făcut așa cum m-a făcut. Eu nu am prietene. Pentru că sunt aspectuoasă, sunt leoaică, e normal. Nu am prietene și le-am înțeles. Am o singură prietenă în Cluj, Maria Munteanu. În meserie nu am avut prietene, deși mi-am dorit foarte mult. Le-am înțeles, trebuie să fii prea deșteaptă ca să mă accepți.
Pentru că am un handicap. Sunt prea frumoasă, ce să fac? Dar am un caracter bun, am făcut sport de performanță și am spiritul ăsta de echipă. Mi-au lipsit prietenele. Am fost privilegiată pe atunci. M-am căsătorit cu unul dintre marii actori, George Motoi, apoi cu Gelu Fronea. Eu până la 50 de ani nu știam cât costă o pâine. Toată viața am stat pe scenă”, povestea Cezara Dafinescu la Antena 3.
Camelia Mitoșeru: „Și mașiniștii mă admirau din culise”
Dar și Camelia Mitoșeru era în topul celor mai frumoase artiste, cu un trup de invidiat:
„Da, aveam un trup frumos, dar am muncit mult, ca să fiu actriță, nu am profitat de frumusețe. Și mașiniștii mă admirau din culise, când urcam pe scenă și purtam acele rochii superbe, cu paiete, care ne puneau în evidență calitățile fizice. Pe mine mă admira lumea pe stradă, dar și la teatru, eram cochetă, elegantă.
„Când ies la piață mă parfumez, mă îmbrac frumos”
Fosta artistă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, din București, continuă, însă, și acum, să arate impecabil. Camelia Mitoșeru susține că nu a renunțat la cochetărie, odată cu trecerea timpului:
„Eu și când ies la piață mă aranjez, mă îmbrac frumos, mă parfumez. Păi, mă întâlnesc cu lumea pe stradă, mă recunosc toți, trebuie să fac impresie bună. În plus, când mă aranjez, am o stare de bine. Le recomand tututor doamnelor să fie cochete, indiferent de vârstă.
Nu ne ia decât câteva minute ca să ne punem un cercel frumos, un pic de fard, o broșă. Încerc să fiu atentă și la alimentație, să nu exagerez cu grăsimile, cu dulciurile, îmi gătesc, am mâncare proaspătă, am o pensie bunicică, am cotizat mereu, nu mă plâng”, a mai menționat ea, exclusiv pentru Click!
Ultimele cuvinte ale lui Cornel Patrichi: „Cornelia, ce frumoasă ești!”
Și Cornelia Patrichi, celebra dansatoare din comunism, nelipsită, la acea vreme, de pe micul ecran, în emisiunile de divertisment, avea un trup de zeiță. Iar în ochii soțului ei, a rămas cea mai frumoasă femeie. Cornelia dezvăluia care au fost ultimele cuvinte ale omului drag, coregraful Cornel Patrichi, înainte de a părăsi această lume:
„În dimineața în care s-a dus, a putut să își ia „la revedere” de la mine. A spus doar atât, de vreo două ori, „Cornelia, ce frumoasă ești!”, și a ridicat o mână, de parcă ar mai fi vrut să îmi mai transmită ceva”.
S-a stabilit în Italia, după decesul soțului coregraf
După decesul soțului, Cornelia Patrichi s-a stabilit în Italia, unde locuiește alături de fiul său și de cele două nepoate. Susține că-și menține silueta cu ajutorul uleiului de măsline de Sicilia, pe care îl pune adesea în salatele de legume:
„Pentru ten nu folosesc uleiul de măsline, îl pun numai în salată, ci o cremă specială, cu vitamine, preparată în farmacie, pentru timpul meu de ten”, menționa fosta dansatoare, exclusiv pentru Click!