Denisa Filcea a născut o fetiță! Poemul superb compus de Flick pentru fiica sa

23 iunie 2022 16:57   Vedete românești
Ultima actualizare:

Flick trece prin cele mai intense emoții din viața lui, pentru că soția sa, Denisa Filcea, tocmai a adus pe lume primul copil al cuplului, o fetiță pe nume Eva Maria. Noul tătic a anunțat de nașterea fiicei sale printr-un poem superb, compus chiar de el, alături de o imagine emoționantă cu bebelușul. 

Flick, așa cum este cunoscut pe numele de scenă Sebastian Andrei Filcea, a devenit pentru prima dată tătic, după ce soția sa a născut o fetiță pe nume Eva Maria. Flick a împărtășit fanilor vestea pe contul de Instagram, unde a postat câteva versuri emoționante prin care își manifestă dragostea față de primul copil cu Denisa.

Vezi și: Denisa Filcea, sexy-mama, ca Rihanna! S-a îmbrăcat la fel ca popstar-ul american

Artistul trece prin sentimente extrem de puternice și pare copleșit de marea bucurie pe care i-a făcut-o soția sa, care a născut o fetiță sănătoasă, ce le va completa familia și le va aduce bucurie în suflete. 

Artistul a simțit nevoia să compună câteva versuri superbe, pe care le-a publicat alături de prima imagine cu micuța Eva Maria. 

,,Visul devine realitate/ Fiindcă de azi încolo este /O inimă în plus ce bate /Lâng-ale noastre, în poveste./Cuvintele nu pot transpune /Emoția și bucuria /De-a ține-n brațe o minune./Bine-ai venit, Eva Maria!"

Denisa Filcea și Flick au ținut sarcina un secret

Denisa Filcea și Flick au anunțat abia în urmă cu trei luni că urmează să devină părinți, când au postat pe rețelele de socializare un clip superb, în care soția artistului apare cu burtică de gravidă. 

Denisa a dezvăluit pe contul ei personal de YouTube că motivul pentru care a ținut sarcina departe de ochii lumii a fost nevoia de intimitate. Cuplul a dorit să se bucure în liniște de vestea că vor avea un copil și să celebreze ca o familie adevărată, departe de camerele de luat vederi. 

Soția lui Flick a mai adăugat că perioada sarcinii este o un prilej de a împărtăși fericirea cu familia și nu a dorit ca acest moment să devină un eveniment public. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe