Ce fericiți păreau! Ultima imagine cu Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu împreună, cu puțin timp înainte de despărțire
În urma cu doar câteva zile, rețelele de socializare vuiau cu fotografiile celor doi îndrăgostiți. Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu și-au expus mereu dragostea în mediul online, mai ales în ultimul timp, însă anunțul despărțirii făcut de către artistă a creat mari controverse.
În luna decembrie a anului trecut, visul fostului cuplu Andreea Antonescu – Victor Vrînceanu devenise realitate. Cei doi își țineau în brațe fiica nou-născută, rodul iubirii lor. Acum, ei au decis să meargă pe drumuri separate, motivul fiind nepotrivirea de caracter.
Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu și-au spus adio
În urmă cu puțin timp, în secțiunea de InstaStory a Andreei Antonescu a apărut un mesaj care anunța, în mod oficial, despărțirea de tatăl celei de-a doua sa fetiță.
Andreea Antonescu a menționat că dorește ca fanii ei să afle vestea chiar de la ea, anunțându-i pe cei care o urmăresc de faptul că ea și Victor se vor implica în creșterea bebelinei.
,,Dragii mei, vreau să aflați de la mine că relația pe care am avut-o cu Victor s-a încheiat! Despărțirea nu are ca și cauză subiecte care să țină prima pagină, ci doar simpla nepotrivire de caracter.
Vom da amândoi ce e mai bun pentru creșterea bebelinei! Vă mulțumesc anticipat pentru faptul că îmi respectați alegerea de a nu mai discuta pe acest subiect!”, este anunțul făcut de Andreea Antonescu pe Instagram, în secțiunea InstaStory.
Andreea Antonescu, postarea care prevestea despărțirea
În urmă cu mai bine de 12 ore, pe contul de Instagram al Andreei Antonescu a apărut o fotografie cu un mesaj sugestiv, prin care artista transmitea că alege să fie singură, decât să fie înconjurată de persoane cărora nu le pasă.
,,Aleg să fiu singură, decât înconjurată de persoane cărora nu le pasă”, este mesajul fotografiei postate în secțiunea de InstaStory, cu doar câteva ore înainte de anunțul despărțirii de Victor Vrînceanu.
Dorința Andreei Antonescu de a deveni, din nou, mamă, s-a materializat atunci când a început o poveste de dragoste cu fostul redactor-șef de la publicația Cancan.
Andreea Antonescu mai are o fată în vârstă de 11 ani, Sienna, alături de fostul soț, Traian Spak. Din acest punct de vedere, ea se poate declara o mamă fericită.
În luna august a anului 2022, Andreea Antonescu anunța fericită faptul că va deveni mamă și relația cu Victor Vrînceanu. Se pare norocul în iubire nu a durat pe termen lung pentru fosta solistă a trupei Andre, întrucât despărțirea de jurnalist s-a produs la câteva luni după nașterea fetiței lor.
„A doua minune din viața mea!Dragii mei, de ceva timp trăiesc o frumoasă poveste alături de Victor Vrînceanu!Astăzi vreau să împart cu voi această bucurie din viețile noastre! Vă mulțumesc pentru toată susținerea pe care mi-ați oferit-o de-a lungul timpului și tocmai de aceea am ales să aflați direct de la mine prin intermediul paginilor personale de social media!
Vă pup, vă iubesc și apreciez în avans toate mesajele și gândurile frumoase!”, transmitea, la vremea aceea, Andreea Antonescu.
Mariajul eșuat al Andreei Antonescu și Traian Spak
Andreea Antonescu și Traian Spak au și-au unit destinele în anul 2011 și au devenit părinții unei fetițe pe nume Sienna. Totuși, povestea lor de dragoste a ajuns la final în urmă cu aproximativ 5 ani, când despărțirea lor a luat prin surprindere pe toată lumea.
Deși nu mai formau un cuplu, cei doi încă erau căsătoriți, din punct de vedere legal. După mai multe tentative de divorț, Andreea Antonescu a reușit, într-un final, să devină o femeie ,,liberă de contract”, pentru a-și trăi iubirea cu Victor Vrînceanu.