Ce profesie ar putea avea Simona Halep pe baza studiilor urmate. Părerile profesorilor despre campioană: „Ce copil ratează BAC-ul?”

8 septembrie 2025 11:32

Simona Halep (33 de ani) a făcut performanță pe terenul de tenis, însă nu și-a neglijat formarea academică. Fostul număr 1 mondial în clasamentul WTA a avut grijă de studiile sale, pe care și le-a onorat cu succes, în ciuda programului încărcat cerut de cariera ei sportivă.

Simona Halep / Foto: Instagram

În toamna anului 1998, Simona Halep îmbrăca pentru prima oară uniforma de elevă și pășea pe coridorul Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța: „M-a impresionat din prima zi. Nu aveai cum să nu o remarci. Era ascultătoare şi avea o ambiţie ieşită din comun, care a dus-o spre performanţă”, a spus Mariana Chirilă, învățătoarea sportivei, potrivit Libertatea.

În gimnaziu, Simonei îi plăcea să joace fotbal cu băieţii, iar până la absolvirea Liceului „Nicolae Rotaru”, a practicat inclusiv handbal și baschet: „Era foarte serioasă şi conştiincioasă. Aşa a fost educată în familie”, a declarat Emilia Anghel, fosta profesoară a Simonei, conform sursei precizate.

Simona Halep a susținut examenul de Bacalareat în toamnă

Antrenamentele și cantonamentele din timpul clasei a XII-a i-au ocupat Simonei Halep foarte mult timp. Programul încărcat nu i-a permis să susțină examenul de Bacalaureat în sesiunea din vară, deoarece era plecată la un turneu în Asia, dar în toamnă, și-a onorat angajamentele școlare și a reușit să obțină o medie generală de peste 8, potrivit Fanatik.

„Făceam parte din comisia de supraveghere a desfășurării examenului. La efectuarea prezenței singura persoană care lipsea era Simona Halep. Am întrebat de ce lipsește și am primit răspunsul: «Joacă tenis, este la un turneu, parcă în Asia». Eu, sigur m-am întrebat: «ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs?« Acum am aflat răspunsul adevărat. Și nu pot spune decât: «Bravo, Simona Halep!« Toate eforturile tale nu au fost zadarnice!”, a declarat Cătălin Spătaru, fostul diriginte al Simonei Halep, conform DigiSport.

După Bacalaureat, ea s-a îndreptat spre Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, iar cursurile urmate îi permit astăzi să profeseze ca antrenor sau profesor de sport: „Am fost un student decent. Nu pot să zic că eram bună”, a spus campioana mai demult pentru „We Are Tennis”.

Eforturile Simonei de pe teren s-au reflectat și în conturile sale, ea având astăzi o avere estimată la 40 de milioane de euro, potrivit ProSport. Pe lângă activitatea sportivă, s-a dedicat și investițiilor în imobiliare

Mai multe