Ce școală a ales Vlad Miriță pentru fiul său. Tenorul face parte din concertul aniversar, Disney 100! « Dumnezeu a fost atent la mișcările mele »

Alina Eremia, Alina Sorescu, Vlad Miriță, Ana Cebotari dau viață personajelor Disney într-un concert aniversar de mare anvergură, „Disney 100 – The Concert”, care va avea loc pe 2 noiembrie la Sala Palatului.

Cu această ocazie, tenorul Vlad Miriță ne-a povestit pentru Click! despre acest show multimedia, cum și-a mutat fiul la București, și cât de bine s-au așezat treburile în viața lui, cel puțin în ultima perioadă.

Vlad, te revedem curând într-un super spectacol. Despre ce este vorba?

Este vorba despre concertul aniversar „Disney 100 – The Concert”, care va avea loc pe 2 noiembrie la Sala Palatului. Este o producție marca Disney USA. Va fi un show multimedia, cu un ecran mare pe care vor rula imagini din filme Disney, o să cânt eu, Alina Sorescu, Alina Eremia, Ana Cebotari și 3 artiști internaționali extrem de bine cotați în lumea de musical: Ben Forster, Adrian Hansel și Nadia Boule. Vom interpreta live piese iubite din producțiile Disney, având alături orchestra Valahia cu 56 de instrumentiști. Sunt bucuros, onorat, că organizatorii m-au invitat să fac parte din echipa de artiști care vor pune în scenă acest spectacol, mai ales că Disney, pentru toți adulții, înseamnă o întoarcere în anii copilăriei, aceștia fiind pentru fiecare cei mai frumoși ani - sunt convins.

Vei fi pe aceeași scenă cu Alina Eremia, Alina Sorescu, Ana Cebotari, dar și cu 3 artiști internaționali foarte apreciați pentru musical-urile în care joacă. Te-ai gândit vreodată să faci parte din cast-ul unui musical pus în scenă în afara țării?

Am avut o perioadă în care am mers în străinătate cu spectacole de operă, în diferite teatre, dar am avut și concerte. Nu am urmărit asta în mod deosebit, din mai multe motive. Nu am făcut un efort în sensul ăsta: nu m-am prezentat la casting-uri, nu m-am dus la audiții, am vrut întotdeauna să fiu mai aproape de casă. Asta a fost alegerea mea. Îmi face plăcere că acum suntem colegi de scenă cu acești mari artiști invitați. Pot să spun că întotdeauna am avut așa, o poziție destul de relaxată în compania unor artiști invitați din altă țară. Consider că sunt artiști din România care pot să stea oricând de la egal la egal cu mari artiști internaționali, și sunt artiști români care fac carieră foarte importantă în afara țării. Au ales să investească efort în direcția asta și au reușit și e foarte bine.

Deci, talentul este prezent fără doar și poate și la noi. Iar faptul că sunt sau nu sunt suficienți artiști români în catalogul marilor artiști globali, e o chestiune de alegere, după părerea mea. Avem artiști foarte talentați. Și în lumea operei și poate acolo suntem mai bine reprezentați decât în alte părți. Poate că și muzică pop e un domeniu mai închis puțin, poate, pentru artiștii din România. Și din Europa de Est, în general țările nordice, Germania. Au mai avut exponenți, dar puțini. Sigur că domină artiștii americani foarte mult, dar, repet, nu înseamnă că sunt ei mult mai talentați. Ci au un context în care se pot exprima mai bine din punctul de vedere al industriei de spectacole, entertainment, showbiz. Acolo lucrurile sunt mai evoluate. Au mai mult interes în zona asta, sunt bani mulți implicați și, deci, impactul mult mai mare. Dar, talentele sunt comparabile oricând – mă refer la artiști. Oricând poți să compari. Îți dau un exemplu la întâmplare: poți să o pui pe Nico lângă Whitney Houston. Și exemplele pot continua. Avem și noi artiști foarte, foarte valoroși.

Ce alte surprize ne mai pregătești în plan muzical?

Ne chinuim, eu și Marcel Pavel, să ne sincronizăm programele și împreună cu Iordache Basalic, colegul de la Opera Națională, Prim Baritonul, cu care noi mergem foarte mult în concerte. Ne-am dat seama că sunt aproape 15 ani de când facem concerte împreună și nu avem un material discografic împreună. Și de un an ne chinuim să ne sincronizam programele ca să intrăm în studio și să înregistrăm. N-am reușit până acum. Am mai făcut niște pași. Sper până în iarnă, dacă nu, până în primăvară, să avem măcar câteva piese gata până la disc. Piese pe care o să începem să le promovăm împreună.

E un proiect foarte frumos. Atât de frumos, încât el funcționează de 15 ani și nu ne dă răgaz să intrăm în studio. În plan personal, am dorința ca în iarna asta să fac din nou un colind. Am făcut acum 2 ani, am avut o frumoasă colaborare cu Paula Seling, este un colind pe care eu l-am compus. E singurul cântec compus de mine în colaborare cu Paula. După aceea, avem anul trecut o colaborare cu Republik Production și am făcut din nou un colind – „E frumos de Crăciun”. Iar cu Paula, piesa nouă se numește „Un singur dar”. Ar fi frumos ca anul acesta să fac încă o piesă de iarnă. Am promisiunea unui mare artist, pe care îl admir foarte mult și pe care îl admirăm cu toții, să facem un material împreună, o piesă de iarnă. Nu ne-am hotărât dacă să fie un cover - o piesă foarte cunoscută sau o piesă nouă. Sper din toată inima să reușim. Nu o să spun despre cine este vorba, că nu am luat acordul să comunic asta, însă va veni momentul și o voi spune. Cam asta deocamdată. Sigur, mai sunt concertele obișnuite. Spectatorii pot urmări paginile noastre de Social Media, că anunțăm acolo. Ne face mare plăcere, mai ales când mergem prin țară, pentru că publicul din București e mai răsfățat, primește mai multe cadouri muzicale decât provincia. Ne ducem cu mare drag și în Moldova, și în Ardeal. și în Oltenia. Am avut concerte foarte frumoase.

Personal, știm, ești împlinit, fericit. Spuneai că aveați în plan să îl aduceți pe Iustin, fiul tău, la București. S-a întâmplat? Cum i se pare Capitala?

L-am adus în aprilie, l-am mutat la București. Și noi ne-am mutat în București în altă zonă, cumva în perspectiva faptului că îl vrem înscris la o anumită școala ortodoxă. Ne-am mutat cât de cât în apropiere. Este ultimul an la grădiniță. E la o grădiniță foarte frumoasă, în curtea unei biserici, tot așa aproape de noi. În curtea unei biserici de lemn, maramureșeană, în zona Fundeni. Merge acolo, s-a acomodat repede – el e genul care se acomodează repede. Nu are probleme cu locuri noi, oameni noi. E destul de adaptabil și sociabil. Poate și pentru că de mic l-am adus aici, a rămas mult timp și pe la ai mei. Tot timpul a avut parte de locuri noi, oameni noi și, Slavă Domnului, s-a adaptat mereu foarte bine. E bine. Noi ne dorim totuși, la un moment dat, să plecăm din București, dar treaba asta cu educația e importantă. Am considerat că, cel puțin deocamdată, o să rămânem în București, în special pentru el. Pentru că avem aceste variante: grădinița cu un context foarte frumos și școala unde ne dorim să îl înscriem.

Este Școala „Sfinții Trei Ierarhi”, înființată de Părintele Vasile Gavrilă de la Universitate. E o școală foarte bună. Avem prieteni cu copii acolo și sunt foarte mulțumiți. E un program mai strict, au uniformă, nu au voie cu telefoane – lucru foarte important, încep orele cu rugăciune, termină cu rugăciune – e important în lumea asta zăpăcită să se ancoreze în valorile noastre tradiționale, românești și creștine. Pentru că altfel e greu. Țin minte din adolescența mea, că am avut o perioadă mai de rebeliune care s-a prelungit vreo câțiva ani. Nu a fost prea bine. Norocul meu că am avut și un anturaj mai bun la un moment dat, format din teologi, care ușor-ușor m-au domolit. Ceea ce a ajutat foarte mult. Altfel, nu cred că am mai fi stat noi de vorba acum (râde). Eu, în calitate de artist, foarte posibil să nu fi ajuns prea bine - profesional vorbind. Pentru mine, biserica este foarte importantă, trebuie să fie prezentă în viața noastră și este locul unde ne venim în fire.

Din ce ne-ai spus, tu și soția ta vă doriți că Iustin să mai aibă niște frățiori … încă 3, nu? Pe când o veste mare că al doilea este pe drum?

Așa am declarat la începutul căsătoriei noastre. Am negociat patru, nu întâmplător. Soția este din patru copii. Ea este a patra, deci, cumva, dacă părinții ei decideau să se oprească înainte, ea nu mai era. Am plecat de la acest gând. Nu s-a întâmplat așa cum mi-aș fi dorit eu să fie: mai repede. După naștere, Maria a avut o perioadă mai lungă de reacomodare cu noul statut de mamă. Noi ne-am căsătorit imediat după ce ea a terminat liceul și sigur că am înțeles că a fost o trecere destul de bruscă de la liceu la statutul de mamă, care a venit destul de repede. Atunci a  durat mai mult decât mi-aș fi dorit eu. Aș fi vrut mai repede. Dar, socoteală de acasă nu se potrivește cu cea din târg, zice un proverb românesc.

M-am relaxat un pic și eu pe subiect. Recunosc că eram un pic mai pătimaș și mai insistent. Totuși, mi-am dat seama că nu e vorba despre bomboane la tonomat, este vorba despre copii, despre oameni. Și ca ei să apară, trebuie să se alinieze trei conștiințe: conștiința mamei, a tatălui și a lui Dumnezeu. Și atunci așteptăm să ne sincronizăm, să ne armonizăm. Ce-i drept, în ultimul timp, vorbim mai relaxat despre treaba asta, Maria în principiu - că ea duce greul, mi-am dat seama că mie mi-e ușor să programez. Al doilea copil este în proiect, în plan, este în mintea noastră, în sufletele noastre. Când o să apară și la ecograf o să anunțăm. Recunosc: sper să se întâmple cât mai repede.

Cum mai merg treburile la fermă?

Treburile merg înainte. Întotdeauna e loc de mai bine. Nu merg chiar rău, dar sunt multe de făcut. E multă muncă. Acum trecem printr-o perioadă de reorganizare. O să facem un site nou, în curând. O să comunicăm despre asta. Mergem înainte, facem pași micuți, să nu stricăm ceva. Nu am nici finanțare foarte consistentă ca să escalez așa repede. Ne concentrăm pe calitatea produselor, pe modul în care creștem animalele, încercăm birocratic să ne aliniem, la fel, fără să modificăm modul de creștere a animalelor, care la noi e foarte orientat să fie cât mai aproape de specificul animalului: să aibă libertate, să aibă acces la iarbă, să se miște, să stea în soare, să beneficieze de tot în mod natural fie că vorbim de curcani, de pui, de porci.

Încercăm să ținem standardul ăsta cât mai fidel raportat la condițiile naturale de trăi al animalelor. Am reușit până acum. Ne propunem să reușim și în continuare. E foarte mult de muncă. Chiar am prieteni care mă întreabă: „De ce te-ai complicat tu așa, cu ferma asta?”. Nu știu de ce, îmi place foarte mult, visez la o bătrânețe în natură, printre animale. Mi se pare că e o viață frumoasă. Nu mă văd îmbătrânind într-un apartament sau o casă, între patru pereți. Mă văd afară, făcând lucruri. Și îmi dă bucurie perspectiva aceasta, chiar dacă e multă muncă, întrucât avem foarte multe procese implicate în toată povestea asta. Nu e doar că avem o fermă și ce frumos este…Ne plimbăm printre animale și e minunat. Sunt în fiecare zi multe lucruri de făcut. Mâncarea trebuie să fie proaspătă, tot timpul la dispoziție, trebuie să urmărim când facem abatorizările, procesarea, trebuie să sacrificăm animalele la o anumită greutate că să păstrăm niște greutăți similare cumva de la un lot la altul. Măcar că nu reușim, că suntem o operațiune destul de mică, nu putem standardiza, greutățile variază un pic, dar ne străduim să fim cât de cât previzibili pentru clienți.

După aceea, în afară de partea din fermă cu crescutul, sacrificatul, cu achiziția de animale - destul de laborioasă, mergem cu procesarea, ambalarea. Apoi evidența stocurilor, preluarea comenzilor online, se fac pachețele, facturarea, livrarea la domiciliu, livrare în toată țara. Deci e destul de mult de muncă, multe detalii și toate astea înseamnă o muncă destul de complexă. Dar mă animă foarte mult perspectiva că poate voi ajunge la bătrânețe, în aer liber în fermă, alături de copii, de nepoți (de ce nu?) și să adunăm din ce în ce mai multe povești pe care deja am început să le avem. Să primim feed-back de la clienți, unii ne-au devenit și prieteni. Să ne spună că au avut o masă gustoasă pentru musafiri, alții și-au crescut copiii cu produse de la noi. E o bucurie să aduni povești de genul acesta și e o motivație constantă de a merge mai departe.

Dacă ar fi să te întorci în timp și ai putea să schimbi ceva, care ar fi acel lucru și de ce?

Nu cred că aș schimba nimic, întrucât, deși au fost și perioade grele și nu prea am avut o viață așa… « smooth », a fost bine cum a fost. Nu aș schimba nimic. Doar așa, teoretic, aș putea să spun că mi-ar fi plăcut să mă maturizez mai repede. Pot să spun că am avut marele noroc să întâlnesc niște oameni providențiali, niște oameni care m-au ajutat foarte mult în devenirea mea profesională și ca om, poate mai mult ca om. Am avut marele noroc să întâlnesc niște mentori. Un sfat pentru tineri, în general: să aibă oameni foarte valoroși lângă ei.

M-aș antura mai repede cu oameni valoroși, pentru că ei, vor sau nu vor, îți împrumută și ție din felul lor de a fi, din concepția lor de viață și e un mare câștig să îi ai aproape cât mai curând în viață. Tot în ideea asta: să fi pierdut mai puțin timp, să fi făcut mai multe lucruri în prima parte a tinereții, pe la 20 de ani. Aș fi putut face lucruri mai importante, mai mari. Cu energia de atunci, dar cu mintea de acum ar fi fost treabă bună. Dar, una peste alta, nu putem da timpul înapoi și mă bucur că viața a curs așa cum a curs. Chiar mă bucur foarte mult. Mi se pare că Dumnezeu a fost atent la mișcările mele și a mutat și el exact, în așa fel încât, zic eu, m-a pus pe un făgaș bun, cel puțin în ultima vreme.