Ce seamănă Sânziana Buruiană cu mama ei judecătoare! Vedeta i-a moștenit frumusețea

23 ianuarie 2022 17:14   Vedete românești

Puţini ştiu că Sânziana Buruiană (37 de ani) are o mamă de profesie judecător, însă şi mai puţini ştiu cum arată aceasta. Blonda seamănă enorm cu mama sa. 

Cea care i-a dat viaţă este născută de ziua Sfântului Antonie cel Mare, în aceeaşi zi în care fetiţa ei mai mică, Antonia (2 ani), îşi serbează ziua de nume. Vedeta a moștenit frumusețea de la mama ei.

„La mulţi ani mamei mele de ziua ei de naştere şi la mulţi ani fetiţei mele de ziua ei de nume, Antonia, o zi superbă să aveţi!”, a scris Sânziana pe Facebook zilele trecute.

Blondina a şocat pe toată lumea atunci când a recunoscut public că şi-a alăptat fiica cea mare, pe Izabela Zuluf, timp de patru ani şi jumătate.

Dacă nu apărea în peisaj anul trecut, în octombrie, cealaltă fetiţă a lor, micuţa Antonia, alăptatul la sân ar fi continuat şi acum, în cazul Izabelei (6 ani).

 „Am alăptat-o pe fiica cea mare până la 4 ani jumătate. E incredibil! Mie nu mi s-a oprit laptele nici când a murit tata. Până în momentul în care am aflat de cea de-a doua sarcină nu m-am oprit. Acum se cam uită puţin cam aşa la cea mică când o alăptez”, declara Sânziana Buruiană, pentru Click!.

Sânziana Buruiană s-a mutat din România

În urmă cu câteva luni,  protagonista reality-show-ului „Mămici de pitici cu lipici” de la Antena Stars s-a mutat împreună cu familia în Budapesta. Acolo, vedeta face tot televiziune. Sânziana Buruiană a povestit că pentru acest proiect a fost plătită foarte bine, așa că nu i-a fost greu să accepte noua provocare.

Vedeta a dezvăluit că se descurcă de minune în Ungaria, iar fetele s-au adaptat acolo. Izabela participă la concursuri de miss și a câștigat locul 1 la Little Miss Hungary. 

„Sunt locuri superbe în Budapesta, este un oraş de vis cu puţine restricţii faţă de ţara noastră. Emisiunea e zilnic în direct, trebuie să vorbesc o oră şi să fiu atentă la indicaţiile din cască în limba engleză. Fetele rămân în spaţiul de joacă cât eu fac treabă. Am închiriat un apartament care are şi o mică curte interioară ca loc de joacă. Îmi place liniştea de aici, este aproape de televiziune, oamenii sunt liniştiţi. Fetiţele au multe activităţi aici. Izabela participă în continuare la concursuri de miss, face şedinţe foto, a câştigat locul 1 la Little Miss Hungary.

Vizităm locuri frumoase, mergem la Zoo, sunt locuri de joacă, locuri cu animale, piscină pentru copii chiar mă gândesc în timpul liber să fac un reality-show împreună cu ele. Mă bucur că vecinii noştri unguri o plac atât de mult pe Izabela şi o pot implica în proiecte cu videoclipuri sau şedinţe foto. Cea mică a început să meargă bine şi se joacă împreună cu surioara ei”, a povestit ea exclusiv pentru Click!.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Mai multe