Ce spune Cătălin Bordea despre împăcarea cu Livia. Toți au rămas uimiți: „Ai iubit prea mult omul ăla”

26 noiembrie 2023 10:26   Vedete românești

Invitat la emisiunea „Xtra Night Show”, moderată de Dan Capatos la Antena Stars, Cătălin Bordea și-a deschis sufletul și a vorbit despre divorțul, cât și despre o posibilă împăcare cu fosta sa parteneră de viață, Livia Eftimie.

Cătălin Bordea (38 de ani) și fosta lui soție, Livia Eftimie, au fost împreună timp de 11 ani. S-au cunoscut în 2012, s-au căsătorit civil în 2014, iar în 2019 a avut loc cununia religioasă. Au luat decizia de a divorța, unul dintre motive fiind chiar dorința lui de avea un copil. Fără să stea pe gânduri, Livia i-a spus în față fostului soț că într-un an el va deveni tătic, chiar în ziua în care au semnat actele de divorț la notar. Mai mult decât atât, actorul a suferit enorm după ce au apărut imagini cu partenera lui în timp ce se săruta cu bunul lui prieten, Spike.

Cătălin Bordea, despre împăcarea cu Livia: „Ai tendința să uiți…”

„Șocul a fost mare când am aflat. Eu nu am știut nimic de ei decât cu două ore înainte să apară în presă. Eram la Praga și mă sună cineva că aveau niște poze. Eu nu am crezut atunci! Șocul a fost imens, simți fizic cum te golești, e ca o anestezie, fața îmi rămăsese mobilă. M-am pus pe bancă și mă uitam în gol ca prostul. Eu tot încercam să găsesc ceva că nu e adevărat. Din punctul meu de vedere nu soția mea nu a făcut asta, refuz să cred că soția mea cu care vroiam să-mi petrec tot restul vieții a făcut asta”, a declarat Cătălin Bordea, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.

De asemenea, actorul a vorbit despre o posibilă împăcare cu fosta lui soție. Atunci când a fost întrebat dacă ar putea să o primească înapoi după ce l-a trădat, răspunsul lui Bordea a uimit pe toată lumea: „Nu pot să răspund la întrebarea asta! Momentan, singurii care mă țin pe mine pe linia de plutire sunt prietenii mei buni, care încontinuu îmi fac portretul din urmă: «Bă, tu despre cine vorbești, despre asta care… despre asta care…». Pentru că ai tendința să uiți… Ai iubit prea mult omul ăla și cred că dacă erau mai mulți ani de certuri, poate că… dar pe mine m-a lovit tirul pe munte. Recuperarea e una și șocul mintal e alta. Până se așează, acum trebuie să lucrez la mine, ei treaba lor. Dar nu pot să răspund la întrebarea asta”, a mai adăugat vedeta.

Mai multe