Ce spune pilotul Titi Aur despre mașinile mici, cât sunt de sigure? Și Andreea Bănică se plimbă cu una: „Mă ajută să fentez traficul”
Solista Andreea Bănică și-a scos din garaj mașinuța ei electrică, pe care o deține de peste 10 ani. Recunoaște că îi este de mare ajutor în trafic. Cât de sigure sunt însă aceste autovehicule, pe șoselele aglomerate din România? Celebrul pilot Titi Aur, expert în conducerea defensivă, dă verdictul, prin intermediul Click!: „Nu m-aș simți în siguranță”.
Andreea Bănică: „Pentru distanţele mari, prefer siguranţa şi confortul unei maşini mari”
Andreea Bănică e tare mândră de mașinuța ei electrică. Ieri, solista a dat o tură prin stațiunea Eforie Nord, unde deține un hotel, afacere de familie. Se simte perfect la volanul acestui tip de vehicul electric, cu dimensiuni reduse, de două locuri, ideal pentru deplasările urbane. Mașina Andreei costa, acum câțiva ani, în jur de 7.000 de euro:
„Pentru drumurile pe care le fac pe lângă casă (n.r. – locuieşte în Cernica) e absolut senzaţională! Şi în Bucureşti mă ajută să fentez traficul, dar până acum nu m-am aventurat de prea multe ori. Însă pentru distanţele mari, pe care le parcurg ca să ajung la concerte, prefer siguranţa şi confortul unei maşini mari”, povestea Andreea Bănică, exclusiv libertatea.ro
Avantajele și dezavantajele acestui tip de mașini, de dimensiuni reduse. Titi Aur dă verdictul
Pilotul Titi Aur a explicat, exclusiv pentru Click!, care sunt avantajele și dezavantajele acestui tip de mașini:
„Avantajele pentru aceste mașinuțe sunt că poți să circuli repede, prin oraș, sunt comode, ușor de parcat și nu poluează. Sunt însă, desigur, și dezavantaje.
În primul rând, te afli într-o mașină cam mică și cam nesigură pentru jungla de pe șoselele din România, unde toți conduc haotic. Nu prea te simți în siguranță la volanul unei astfel de mașini.
Eu m-aș simți expus la accidente. Parcă tu, ca șofer, nu te simți „îmbrăcat”, suficient cu astfel de caroserie”.
„Unele tipuri de mașini mici pot fi conduse și fără permis de conducere, depinde de legislația țărilor”
Specialistul în conducerea defensivă Titi Aur a mai adăugat, referitor la acest subiect:
„Mașinile micuțe pot fi conduse și de la vârsta de 14 sau de la 16 ani, depinde de legislația fiecărei țări, trebuie să vă interesați înainte de a se urca la volan. Unele modele de mașinuțe pot fi conduse chiar și fără permis auto, ceea ce este foarte grav, căci se pot urca la volan și șoferii cu permisul auto suspendat, după ce au făcut boacăne în trafic. Iar asta nu mi se pare corect, e nedrept. În plus, în continuare, aceștia pot reprezenta un pericol în trafic.
Și pe trotinele electrice ești însă expus la accidente. În România, nu există o educație rutieră, toți circulă după bunul plac. E nevoie de cursuri de conducere defensivă, de prevenție. Suntem printre țările cu cel mai mare număr de morți pe șosele, din cauza accidentelor auto”, a mai menționat Titi Aur, exclusiv pentru Click!