Clipe de groază pentru Laurette! Vedeta a ajuns la pat din cauza unei intervenții estetice: „N-am mai fost pe nicăieri”
Laurette Atindehou (39 de ani) a revenit în fața internauților după o perioadă îndelungată de absență, timp în care aceștia nu au știut ce se întâmplă cu ea. Fosta asistentă TV i-a șocat pe urmăritori după ce a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare, mărturisind că a fost imobilizată la pat vreme de câteva luni.
Vedeta era cunoscută pentru activitatea sa constantă pe rețelele de socializare, astfel că lipsa ei a fost observată imediat. Laurette Atindehou a explicat că a fost victima unei intervenții estetice non-chirurgicale, ale cărei complicații au apărut la câțiva ani de la efectuare.
Laurette Atindehou, despre problemele cu care s-a confruntat
Mai concret, potrivit declarațiilor sale, este vorba despre injectarea cu Aquafilling, o procedură estetică frecvent utilizată. Ea a apelat la această intervenție în urmă cu aproximativ șapte ani, însă efectele adverse s-au manifestat violent începând din luna septembrie a anului trecut, când durerile au imobilizat-o la pat.
Laurette mărturisește că perioada dificilă nu s-a încheiat, iar durerile persistă și în prezent. Urmează o etapă complicată, care presupune mai multe intervenții chirurgicale suplimentare și un proces de recuperare medicală.
„N-am mai postat pe TikTok, n-am mai postat pe Facebook, n-am mai fost activă, n-am mai fost nici la emisiuni, n-am mai fost pe nicăieri pentru că am fost super bolnavă. Deci foarte, foarte bolnavă. Am fost imobilizată la pat, n-am putut să merg din luna septembrie. De luna trecută piciorul meu și-a mai dat drumul puțin, pot să mă mișc un pic, dar încă mai am de făcut câteva operații, cred, și apoi recuperarea. Recuperarea o să dureze ceva de acum înainte, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper ca acum să fie mult mai bine și să pot să merg din nou. Am trecut prin niște momente de neimaginat. Asta a fost pentru mine încercarea vieții”, a spus aceasta în live-ul de pe TikTok.
„Dacă sunteți purtătoare de așa ceva, mergeți și scoateți”
Marcată de experiența trăită, aceasta a transmis un mesaj doamnelor și domnișoarelor care intenționează să apeleze la astfel de proceduri de înfrumusețare. Fosta vedetă TV a subliniat importanța unei documentări temeinice și a evaluării atente a riscurilor implicate, deoarece ceea ce trebuia să fie o intervenție simplă i-a transformat viața într-un adevărat calvar.
„Am zis să spun povestea mea și vreau să știți și voi, fetelor, dacă aveți aquafilling sau dacă aveți de gând să vă faceți, nu vă lăsați păcălite, nu vă lăsați influențate de medici, nu vă injectați orice filler care conține gel pentru că, mai devreme sau mai târziu, o să vă creeze probleme foarte mari de sănătate. Migrează, se infectează și nu se absoarbe de corp. Dacă sunteți purtătoare de așa ceva mergeți și scoateți, chiar dacă nu v-a creat probleme! Și eu am zis la fel și uite că, după șapte ani, am ajuns să nu pot să merg. Aveți grijă!”, a mai spus aceasta.
Ce spun specialiștii
Laurette Atindehou, Antonia și Loredana Chivu sunt doar câteva dintre numele cunoscute din showbizul românesc care au suferit în urma unor astfel de intervenții. Medicul estetician Moți Yair Levy trage un semnal de alarmă și relatează un caz cu care s-a confruntat.
„Sunt mai multe ţări în care este interzis prin lege. La mine au apelat câteva paciente în ultima perioadă să scoatem substanța. La una dintre acestea s-a infectat din senin, a început să se umfle, a făcut febră de câteva zile! Când am făcut incizia, a început să curgă afară substanța folosită la aquafilling. O parte am trimis la analize și s-a dovedit a fi infectat! Eu am văzut în nişte RMN-uri în care a fost injectat la nivelul feselor, iar aquafilling-ul, în ziua de astăzi, este la nivelul piciorului. Sau la alta la care pur şi simplu s-a urcat la nivelul coloanei!”, a explicat medicul estetician Moți Yair Levy, potrivit csid.ro.