Codruţa şi Valentin Sanfira au făcut în sfârşit nunta

16 octombrie 2022 18:55
Ultima actualizare:

A treia oară e cu noroc! Soliştii de muzică populară şi de petrecere Codruţa-Elena Filip (26 de ani) şi Valentin Sanfira (32 de ani) s-au căsătorit civil în 2020, dar nunta religioasă şi marele chef au fost amânate de două ori până acum.

Cei doi formează un cuplu din 2018, iar nunta civilă au avut-o acum doi ani. FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Iată că sâmbătă cei doi au reuşit în sfârşit să ajungă şi la sfântul altar, cu pirostriile, pentru a-şi jura iubire veşnică în faţa lui Dumnezeu. S-a întâmplat la Biserica „Buna Vestire” din Corbeanca.

Apoi mirii şi cei în jur de 500 de invitaţi au pornit spre marea petrecere, organizată undeva în apropiere.

Codruţa şi Valentin şi-au dorit să respecte tradiţiile populare, aşa că nunta lor a fost un spectacol al obiceiurilor tradiţionale româneşti. Iar atmosfera a fost înveselită de colegi solişti de muzică de petrecere, printre care Marian Mexicanu şi soţia lui, Ana Maria.

Mireasa a purtat o rochie tip prinţesă şi a fost admirată îndelung de toţi cei aflaţi la eveniment.

Mirele a optat pentru un costum clasic, care i-a permis să fie lejer în mişcări, aşa că s-a preocupat să facă multe fotografii cu soţia sa şi chiar clipuri video, pe care le-a împărtăşit cu fanii în timp real pe reţelele sociale.

 Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe