Cristina Cioran și-a dus fetița la grădiniță: „Am lăsat-o plângând! O să mă certe!”
Cristina Cioran (46 de ani) și Alex Dobrescu (39 de ani) au fost împreună, astăzi dimineață, și au dus-o pe micuța Ema la grădiniță. Contactată de Click!, fosta prezentatoare de televiziune, ne-a dezvăluit că i s-a rupt inima în două când și-a lăsat fetița plângând cu doamna educatoare și colegii de grupă.
„Ema este deja la grădiniță, de la prima oră a dimineții, este în grupa mică. Am dus-o astăzi dimineață de la ora 08.00. Este prima ei zi. Am mari emoții pentru ea. Am îmbrăcat-o, pentru grădiniță foarte frumos, într-o rochiță care îi stătea foarte bine pe ea. Când am plecat, am lăsat-o plângând. O să mă certe când o să crească că am abandonat-o acolo, glumesc!”, a declarat Cristina Cioran, pentru Click!
Mămica optimistă
Vedeta ne-a mai mărturisit că atât ea, cât și tatăl său, simt că totul o să fie bine:
„Sper că i-a trecut plânsul rapid, pentru că acolo sunt și alți copii de vârsta ei. Plus că este normal să aibă o teamă până se obișnuiește. Nu am emoții că nu o să fie bine, pentru că are niște super doamne educatoare la grădiniță foarte bune. Este o grădiniță de stat unde eu am încredere. La deschidere am fost și eu și Alex. Nu am fost doar eu cu fata. Deci, pot să zic că amândoi am abandonat-o, nu doar eu”, a declarat Cristina Cioran, pentru Click!
Click! spune
Cristina Cioran (46 de ani) și Alex Dobrescu (39 de ani) au ales să meargă pe drumuri diferite, anul trecut, la finalul anului, mai exact în luna noiembrie. Neînțelegerile și tensiunile din ultima perioadă au reușit să le pună capac idilei lor amoroase. Însă, chiar și așa, chiar dacă au luat-o pe drumuri separate, Cristina și Alex țin legătura de dragul micuței lor.