Cum arată Angela Similea la 76 de ani. S-a prezentat pe scenă după 7 ani de pauză muzicală

8 februarie 2023 15:44   Vedete românești

Angela Similea a revenit pe scenă! Fanii artistei sunt curioși să afle cum arată aceasta, după 7 ani în care nu a mai cântat. La 76 de ani, ea este într-o continuă vacanță alături de familia fiului ei și nu are vreun gând să revină pe scenă.

Aflată la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, artista s-a urcat pe scenă pentru prima oară în ultimii 7 ani de când s-a retras din activitatea muzicală, dar doar pentru a saluta publicul. Vasile Muraru a insistat să cânte, dar a refuzat, spunând că nu își încalcă promisiunile.

Actrița Valentina Fătu a oferit mai multe detalii despre prezența pe care a avut-o Angela Similea pe scenă. „Domnul Vasile, ca manager, a întrebat-o dacă i-ar face plăcere, dacă vrea să apară într-un spectacol, să-i facem o gală. A răspuns că a luat hotărârea acum 7 ani de a nu mai apărea și că e un om de cuvânt și o va respecta. A fost ca o regină. Ne-am simțit onorați și pentru prezența sa și pentru faptul că a venit la cabină și ne-a îmbrățișat”.

Citește și - Fostul soț al Angelei Similea a murit în urma complicațiilor cauzate de Covid-19. Olandezul Jan Hilgen avea 78 de ani

Angela Similea a fost aplaudată minute în șir de către oamenii care îi iubesc melodiile.

Cum arată artista la 76 de ani

Angelea Similea este la fel de cochetă și elegantă ca în tinerețe, când era considerată una dintre cele mai frumoase cântărețe din timpul comunismului. Artista s-a prezentat la Teatrul „Constantin Tănase” cu un machiaj discret, o coafură senzațională și cu o îmbrăcăminte în contrast alb-negru.

Ce mărturisiri a făcut Angela pe scenă

Angela și-a amintit de începutul din cariera sa, care are legătura cu scena Teatrului „Constantin Tănase”. „Când comisiile m-au selectat să particip la «Cerbul de Aur», eu nu urcasem pe scenă, nu aveam spectacole. Și m-au trimis, înainte, la Teatrul Constantin Tănase”, a adăugat artista.

Valentina Fătu a povestit că știa că este posibil că Angela să meargă la spectacol, dar nu era sigură că va cânta. „Nu a cântat. Știam că e posibil să vină la spectacol. Dar, de mai multe ori a zis că ajunge și a renunțat în ultimul moment. Astfel, nu aveam cum să nu-i salutăm prezența în sală. I-am spus că știu că nu-i place și că nu vrea să devină piesa centrală. Publicul a aplaudat-o. Brusc, a venit la scenă, deși știam clar că nu-și dorește să vorbească. A rememorat debutul, care a zis că s-a întâmplat pe scena Teatrului Tănase”, a spus actrița.

Angela le-a mulțumit fanilor săi

După eveniment, Angela a scris pe Facebook că s-a simțit foarte bine la spectacol și le-a mulțumit fanilor că nu au uitat-o. „Vă mărturisesc uriașa emoție ce m-a surprins și m-a copleșit în urma atitudinii voastre, în armonie totală cu publicul meu drag, față de drumul atât de lung, parcurs de mine și cântecele mele spre inimile tuturor”, a scris artista pe pagina sa de Facebook. Ea este încântată că munca pe care a depus-o în anii de carieră, nu a fost în zadar.

De ce a renunțat Angela Similea la cariera muzicală

În urmă cu 7 ani, Angela Similea a decis că este timpul să se retragă din showbiz. Ovidiu Komornyik a povestit despre decizia ei: „Angela a știut tot timpul când să spună stop. Iar acum a decis să facă asta. Ea nu mai vrea să cânte. Și nici să facă parte din viața publică. Vrea să călătorească”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe