Cum arată Kitty Cepraga la 45 de ani. Actrița va primi o distincție importantă din partea președintelui Italiei
Kitty Cepraga impresiona publicul din România la începutul anilor 2000. Astăzi, la 45 de ani, actrița stabilită la Roma pare că a descoperit elixirul tinereții, iar cariera ei internațională înflorește. Recent, ea a fost onorată cu o distincție de prestigiu, acordată chiar de președintele Italiei, Sergio Mattarella.
Cu același zâmbet cuceritor, păr blond și lung și trăsături fine, Kitty Cepraga a rămas la fel de fermecătoare. Ea locuiește în Italia de 21 de ani, unde și-a construit o carieră artistică solidă, dar nu a uitat rădăcinile și revine adesea în țara natală.
În luna septembrie, va avea un motiv special să revină în București, deoarece va fi decorată cu o distincție importantă, titlul de Cavaler al Ordinului Stelei Italiei, acordată de președintele Italiei, Sergio Mattarella, în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Italiei din Capitală. Această recunoaștere este o apreciere a eforturilor sale susținute în promovarea culturii italiene în România:
„Sunt fericită că am fost aleasă pentru a primi această distincție onorantă care mi se acordă pentru promovarea artistică a Italiei în lume, în speță în România. Ceremonia va avea loc în curând la Ambasada Italiei din București. Voi susține și un speech pentru promovarea cultural artistică a acestei țări minunate”, a declarat Kitty Cepraga pentru Viva.ro.
Cu ce se ocupă acum Kitty Cepraga?
Kitty Cepraga are dublă cetățenie, română și italiană, și este implicată activ în proiecte cinematografice în ambele țări:
„În ultimii ani am jucat atât în România, cât și în Italia. Acolo este a doua casă a mea. Încă lucrez la debutul meu în lung metraj și scriu de zor la acest scenariu. Merg în continuare cu meseria pe care mi-am dorit să o fac încă din copilărie. Sunt mereu cu valizele la ușă”, a mai spus ea pentru sursa precizată.
În ceea ce privește viața personală, în 2011 Kitty s-a căsătorit cu James Goodwin, alături de care are o fiică, Aurora May, în vârstă de 10 ani, însă cei doi au divorțat ulterior. Acum, actrița se dedică pe deplin fiicei sale și are grijă de educația ei:
„Au fost momente, cât încă locuiam în România, în care am considerat că eram un pic nedreptățită, în care s-au spus pe seama mea răutăţi, lucruri neadevărate… Şi-apoi, aveam 20 de ani când am devenit persoană publică. În ciuda succesului, n-aveam experienţa showbiz-ului şi riscam să ies din decor, exista pericolul ca frumoasa corabie a visurilor mele să se izbească de vreun zid”, spunea Kitty în urmă cu ceva timp, potrivit Cancan.