Cum arată și cu ce se ocupă Cabiria Morgenstern, fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern

16 ianuarie 2025 9:40   Vedete românești

Pe celebra actriță Maia Morgenstern o cunoaște o țară întreagă, însă puțini sunt cei care o știu și pe fiica cea mare a artistei. Cabiria are 26 de ani, îi calcă pe urme mamei sale, a absolvit cu 10 pe linie Facultatea de Teatru din Cluj Napoca și are un master în Theatre/Theatre Arts Management la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, faima vedetei depășind granițele țării noastre până peste Ocean. Pe lângă cariera de succes, artista este și mama a trei copii care i-au călcat pe urme și de care este foarte mândră: cunoscutul actor Tudor Istodor şi surorile lui mai mici, Eva Cabiria, la rândul ei absolventă de Actorie, şi mezina Ana Isadora.

Cabiria Morgenstern, în vârstă de 26 de ani, a studiat Actoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca între anii 2017 și 2021, pe care a absolvit-o cu media 10, și are un master în Theatre/Theatre Arts Management la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.

În plus, fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern a făcut, conform contului ei de LinkedIn, balet, arte marțiale, improvizație, dans contemporan și canto clasic, a învățat tehnicile Patsy Rodenburg și Fitzmaurice. Până în prezent, Cabiria a jucat în diferite teatre din România și din Republica Moldova.

Cum arată Cabiria Morgenstern

Cele două fiice ale vedetei au crescut şi s-au transformat în tinere frumoase și atrăgătoare. Mai mult, Leah Cabiria Morgenstern îi seamănă leit mamei sale.

În plus, ea face parte din comunitatea LGBTQIA+. La sfârșitul anului trecut, în decembrie 2024, ea le-a dezvăluit urmăritorilor cum arată viața ei în prezent: „Un pic despre mine în ultima vreme. Cel mai mare șoc e că e aproape jumătatea lui decembrie și nu m-a lovit depresia aia mare, nelipsită în ultimii ani. Sper să nu cobesc. Adică da, am avut o anxietate paralizantă și poate ușor paranoidă cât a fost harababura cu alegerile, dar să fim serioși – e vreun progresist/queer/alt care s-a simțit în siguranță în săptămânile alea?

Țin acest update scurt căci îmi e bine momentan. Mă rog, în fiecare zi se mai defectează câte ceva, dar dacă n-aș fi într-o stare perpetuă de stres aș simți oare că trăiesc?”, a scris Cabiria Morgenstern pe pagina sa personală de Instagram.

Mai multe