Cum o ține Alessandra Stoicescu pe fiica ei, Sara Maria Francesca, departe de ecrane: „Eu nu sunt de acord cu asta”. Alternativele jurnalistei

1 martie 2026 17:25   Vedete românești

Alessandra Stoicescu (49 de ani) a dezvăluit regula pe care o aplică privind accesul fiicei sale, Sara Maria Francesca, la tehnologie. Ea refuză ca micuța să își petreacă timpul în fața ecranelor!

Jurnalista crede că telefonul nu trebuie să fie un „ajutor” pentru părinți atunci când copiii se plictisesc. Ea consideră că momentele de pauză sunt, de fapt, ocazii perfecte pentru ca aceștia să își dezvolte creativitatea.

Alessandra Stoicescu a oferit și un exemplu concret dintr-o zi în care fiica sa a așteptat-o în culisele unui eveniment important. În timp ce prezenta lansarea de carte a chef-ului Richard Abou Zaki, ea a ales să nu îi ofere Sarei telefonul pentru a o ține ocupată, ci i-a captat atenția prin metode clasice:

Această fotografie este făcută într-o duminică, în ziua în care eu prezentam lansarea de carte a Chef Richard Abou Zaki. Sara nu putea să stea lângă mine pe scenă. A trebuit să mă aștepte. Desigur, cel mai simplu ar fi fost să-i dau telefonul, să se joace în liniște. Dar eu nu sunt de acord cu asta.

Cred că un copil poate să se joace cu o jucărie, cât de mică, cu un creion, cu o foaie de hârtie.

Nu spun că tehnologia este rea, dar principiul meu rămâne același: nu vreau să fie soluția la orice moment de așteptare”, a transmis Alessandra Stoicescu pe Instagram.

Ce au transmis alți părinți 

Mărturisirea jurnalistei a stârnit reacții în rândul comunității de părinți. Jurnalista Nadina Câmpean, mamă a unui băiețel de 4 ani, a declarat: „Planul meu este să să nu primească un telefon propriu până la vârsta de 12 ani. Sper să rezist tentațiilor și, mai ales, celebrului argument «toți copiii au».”

Fosta prezentatoare de știri Ana Maria Gheorghe a povestit din experiența personală. Mamă a unei fetițe de 11 ani, Maria Margarida, vedeta a precizat: „În cazul Margaridei, depinde foarte mult de context. Dacă este singură și undeva în afara casei, nu se joacă singură, ci preferă tableta. Dacă sunt copii, tot timpul alege să se joace, iar când suntem acasă se uită la TV, dar se și joacă”, a transmis acesta.

Altă urmăritoare a scris: „Sper să reușesc să o țin departe de a avea telefonul ei până în gimnaziu, cât mai târziu.” 

Mai multe