Cum se simte Adina Halas, la o lună de la intervenția la sâni: „Mi-am revenit foarte repede”. Nu stă locului după operația la bust! Ce activități a reluat?
Acum o lună, Adina Halas (46 de ani) a trecut printr-o intervenție estetică la nivelul sânilor. Vedeta a optat pentru o operație de micșorare a bustului care să îi dea o formă mai echilibrată după ce a slăbit considerabil.
La doar 3 zile de la intervenție, Adina Halas a început să se simtă din ce în ce mai bine iar acum, la o lună de la operație, travel influencerul și-a reluat cursurile de dans și în curând va merge și la sală.
„Mi-am revenit foarte repede și spectaculos”
Adina Halas a urmat întru totul indicațiile medicului său chirurg estetician, Alin Bortolini, a dormit mult, s-a odihnit, s-a hrănit corect și iată că acum este aptă de a-și relua viața normală pe care o avea și înainte.
„Am făcut o săptămână de la operație. M-am întors în sală, la antrenamentele de dans,iar de săptămâna asta am voie și în sala de sport. Mi-am revenit foarte repede și spectaculos, după cum a zis și Alin Bortolini, medicul meu chirurg estetician. Asta pentru că un cuvânt de spus îl are stilul de viață, faptul că am respectat indicațiile doctorului.
În afară de asta mi-am crescut aportul de colagen, de vitamina C, de aminoacizi, toate astea fiind foarte importante pentru refacerea tisulară”, ne-a spus, exclusiv pentru Click!, Adina Halas care are un program de viață sănătos și bine stabilit.
Odihna și somnul au avut și ele un cuvânt de spus în refacerea rapidă a vedetei pentru că și această disciplină contează și este foarte importantă.
„Deocamdată voi lucra partea de jos a corpului, încă nu am voie să ridic greutăți”
Adina Halas abia așteaptă acum să între și în sala de sport și să își reia antrenamentele, chiar dacă mai cu grijă la început și fără a ridica greutăți.
„Mă culc devreme, nu am ieșit din programul meu de somn. La ora 22.00-22.30 sunt în pat și îmi respect cele 8 ore de somn și asta înseamnă că prind exact orele de somn bune pentru refacerea organismului. Toate aceste lucruri s-au văzut în cât de repede m-am recuperat. Am fost activă încă din prima zi a operației, m-am mobilizat, am făcut tot ce trebuie ca să mă mobilizez și deja am început filmările pentru podcastul Dialog Meducativ, am fost invitată și la emisiuni și am acceptat invitația, am fost și la evenimente, practic mi-am reluat cam toate activitățile.
De-abia aștept să intru în sala de sport, iar lucrul acesta se va întâmpla chiar săptămâna asta. În două zile sunt în sala de sport și va trebui să o iau ușurel, deocamdată să lucrez partea de jos a corpului, încă nu am voie să ridic greutăți pe brațe dar sunt foarte-foarte fericită! Practic sunt la același număr de kilograme, ca înainte de operație dar cu această modificare la nivelul sânilor, cu un volum mai mic, așa cum mi-am dorit!”, ne-a mai povestit Adina Halas, foarte încântată până acum de noii ei sâni.