#Exclusiv Click!

Cum se simte Adina Halas la scurt timp după intervenția de micșorare a sânilor: „Mă recuperez bine”

27 februarie 2026 13:44   Vedete românești

Adina Halas (46 de ani) se află zilele acestea în recuperare după ce a trecut printr-o intervenție estetică la nivelul sânilor. 

Vedeta a decis că este momentul să facă o schimbare estetică în viața ei acum și a optat să recurgă la o intervenție de micșorare a bustului care să îi dea o formă mai echilibrată.

“A fost o decizie matură, nu impulsivă, și am făcut-o la omul în care am cea mai mare încredere atunci când vine vorba despre operații de ordin estetic, doctorul Alin Bortolini. El este cel la care apelez când doresc orice intervenție estetică, atât pentru mine cât și pentru membrii familiei mele, fie că este una non invazivă sau o operație complexă ca în cazul de față”, a anunțat Adina Halas.

“Mi-am dorit să reduc din volumul sânilor pentru că părea că sunt mult mai voluminoasă decât sunt, de fapt, și acum, cu noua măsură, e ideal iar alegerea mea este domnul doctor care, între timp, el și familia lui ne-au devenit prieteni foarte buni și la el apelez oricând pentru orice intervenție. Este de un profesionalism și de o meticulozitate extraordinară și mă bucur că am făcut pasul acesta! Mă simt foarte bine acum, mă recuperez bine, sunt extrem de mulțumită. Mă gândeam de ceva timp să fac acest pas și această schimbare pentru mine”, a mai completat Adina Halas, extrem de mulțumită acum de rezultatul final.

Este adepta intervențiilor estetice

Adina Halas este o femeie care se îngrijește mereu și nu spune niciodată nu artificiilor de înfrumusețare menite să o facă să arate senzațional. Atunci când vine vorba de îngrijire și de a te simți bine în pielea ta, Adina Halas știe că totul trebuie făcut cu măsură, fără exagerare.

„Este foarte important pentru oricine să se simtă bine, în propria-i piele. Noi, femeile, avem un plus de cochetărie feminină. Eu sunt pentru operațiile estetice, atunci când sunt necesare, atunci când vorbim despre o persoană matură, care nu vrea să schimbe ceva la înfățișare, că e la modă, ci să fie sigur de această schimbare, să asculte de medicul pe care l-a ales, să facă totul cu măsură, să nu meargă în zona de exagerare. Sunt o opțiune foarte bună, în anii aceștia, pe care îi traversăm. E bine că există, rezolvă o grămadă de frustrări. De ce nu?”, ne-a spus la un moment dat vedeta și travel influencerul pentru Click!

Mai multe