Dan Negru și Sanda Țăranu și-ar fi asigurat glasul, pe milioane de dolari, ca starurile din America? „Degeaba ai voce, dacă n-ai creier!”
„Regele audiențelor” Dan Negru (54 de ani) și Sanda Țăranu (86 de ani), fostă crainică TVR, în anii comunismului, și vocea „Teleenciclopedia”, au răspuns la întrebarea: „V-ați fi asigurat vocea, precum vedetele din America, pe milioane de dolari?”. Exclusiv pentru Click!, vă prezentăm răspunsurile lor cu tâlc.
Dan Negru: „Contează ce vorbești, nu cum vorbești”
Numeroase vedete de la Hollywood și-au asigurat vocea sau anume părți ale corpului. De pildă, potrivit nydailynews.com, Mariah Carey și-ar fi asigurat vocea, dar și picioarele, pentru fabuloasa sumă de 70 de milioane de dolari.
La aflarea veștii că, în America, se pot face polițe de asigurare, pe bani grei, inclusiv pentru voce, Dan Negru nu s-a arătat prea interesat de acest aspect, în calitatea sa de prezentator tv. Iată-i răspunsul genial, exclusiv pentru Click!:
„Degeaba îți asiguri vocea, dacă n-ai creier. Contează ce vorbești, nu cum vorbești. Dar la noi baza e cât de tare spui. Nu ce spui!”.
Mesajul lui Dan Negru, după ce a vizitat America: „Câinele moare de drum lung și noi de grija Americii”
Prezentatorul Kanal D Dan Negru a vizitat America. Apoi, și-a postat impresiile despre „Pământul Făgăduinței” pe contul de Facebook:






„Câinele moare de drum lung și noi de grija Americii. Nu-mi fac griji de America, nu e așa cum o cred europenii, dimpotrivă, americanii știu bine să deosebească iarna de vară, bărbatul de femeie și harnicul de leneș. Europa e praf! Marea descoperire europeană din anii ăștia e dopul atașat de sticla de plastic.
Americanii au Big Tech, toate inovațiile tehnologiei sunt ale lor, de la Google la Apple, Netflix sau Microsoft. Noi, europenii, suntem leneși, progresiști și greviști, dar am inventat dopul legat de sticlă”.
Vedetele tv din America au salarii de peste 5.000 de ori mai mari decât ale celor din România?
Într-un alt interviu, Dan Negru mai preciza că vestitul Jimmy Fallon, comediant, actor, cântăreț, scriitor, producător și prezentator de televiziune american, câștigă de vreo 5.000 de ori mai mult, decât cei mai buni prezentatori din România.
Prin urmare, nu se poate face o comparație corectă între salariile noastre și ale celor de peste Ocean, din zona mass-media.
Sanda Țăranu: „Nu știam că se poate”
Cum a reacționat însă Sanda Țăranu, jurnalistă și traducătoare română, fostă crainică de radio și televiziune, în perioada 1963–1998? Iată ce spune despre polițele de asigurare din America, special gândite pentru vedete:
„Doamne, doamne, hai că am și zâmbit! Dar în România nu am auzit să-și fi asigurat cineva vocea, nici măcar marii soliști, nici nu știam că s-ar putea undeva în lumea asta”, a menționat Sanda Țăranu, exclusiv pentru Click!
„Un inginer a creat materiale numai pentru mine”
Totuși, Sanda Țăranu a fost răsfățată, precum vedetele de la Hollywood, chiar dacă nu din punct de vedere financiar:
„Nu aveam multe ținute de prezentare, decât câteva bluze, o fustă și un costum. Le mai învârteam și le mai combinam, în fel și chip. Ne mai puneam niște mărgele, câte o floare în piept, le accesorizam diferit, ca să pară haine noi. La un moment dat, am rugat însă conducerea televiziunii să mă lase să îmi aleg singură materialele.
„Nimeni nu avea acele modele în România!”
Mergeam prin fabricile de textile, ale vremii, acum au mai rămas foarte puține, și îmi alegeam, împreună cu o doamnă pricepută din TVR, o scenografă, cele mai frumoase metraje.
N-am să uit că, La Fabrica Select, un inginer de la secția Creație a realizat câteva materiale, cu anume imprimeuri, numai pentru mine. Nimeni nu mai avea acele modele, în toată România. Ca să vedeți cu ce oameni extraordinari am lucrat, cu ce profesioniști!”, mai menționează Sanda Țăranu, pentru Click!
„Perdeluțele din spate erau asortate cu ținutele noastre”
Sanda Țăranu ne-a oferit și câteva mici secrete de pe platourile de filmare din TVR. Am aflat și care anume ținute erau interzise pe micul ecran:
„Întotdeauna, înainte de filmări, veneau să ne vadă cum ne-am îmbrăcat, ca să ne asorteze ținutele cu perdeluțele din spatele nostru. Erau mai multe, de diferite culori, se trăgeau rapid pe o șină.
Dar, ca prezentator de televiziune, nu te poți îmbrăca oricum.E nevoie de anume materiale, cu imprimeuri discrete, care să nu sară în ochi, să nu distragă atenția de la ceea ce zici. De pildă, nu poți să vii în fața oamenilor cu umerii goi sau cu un decolteu adânc și să vorbești despre războaie.
„Un sacou te salvează în televiziune!”
Întotdeauna, un sacou te salvează în televiziune, trebuie însă să ți se și potrivească. Hainele, în care am prezentat, și pe care mi le-am făcut eu, le-am păstrat, însă pe celelalte le-am înapoiat, sunt și acum în garderoba televiziunii. Îmi amintesc că doamna de la croitorie îmi spunea mereu: „Vă rog să veniți, ca să vă văd, nu vă croiesc până nu veniți aici! Ei, ăștia, da, profesioniști!”.