Dana Marijuana, mesaj sfâșietor după moartea iubitului. Când va fi înmormântat bărbatul

7 martie 2022 6:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Greu încercată de viață, Dana Coteanu, alias Dana Marijuana, a mai primit o lovitură. Iubitul ei a murit în urma unui accident petrecut în casă. Solista este la pământ și a ales să-și strige durerea și pe Facebook, acolo unde postează poze, amintiri și mesaje. 

Click! a anunțat, duminică seara, tragedia din viața Danei Coteanu. Daniel Burlacu, iubitul ei, fost campion mondial la kempo, tată a trei băieți, a încetat din viață la vârsta de 49 de ani. Bărbatul ar fi căzut de pe o scară la Hanul Artiștilor, locul în care locuia Marijuana, și s-a lovit la cap, murind pe loc.

Solista a avut și o primă reacție pe pagina de Facebook, acolo unde mesajele nu contenesc să curgă. "Iubirea noastră-i veșnică și pură ...suflet mare, bun și minunat, te iubim", a scris solista.

"Un mare campion, un mare erou, cu titlul de cel mai mare spirit de luptător din lume", a mai scris Dana.

Când va fi înmormântat Daniel Burlacu

Prietenii Danei și ai lui Daniel au anunțat și când va avea loc înmormântarea: "Cu părere de rău și durere în suflet, vă anunț că Daniel s-a stins din viață vineri dimineață. Luni va fi adus la capela cimitirului Vârteju (Bragadiru), pentru cine vrea să aprindă o lumânare și să-și ia adio de la el. Iar înmormântarea va fi miercuri, începând cu ora 12:00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", este mesajul de pe Facebook.

Pe rețelele sociale, oamenii, în stare de șoc, nu contenes să scrie cuvinte de admirație la adresa regretatului Daniel Burlacu, dar și mesaje de susținere pentru Dana Marijuana.

"Ne-ai părăsit prea devreme, Daniel Burlacu, prieten drag!".

"Drum lin către stele! Condoleanțe și putere familiei!"

"Cuvintele sunt de prisos în fața unei sorți atât de crude. Daniel a fost un mare campion, dar și un OM cum rar mai găsești în zilele astea. Un suflet curat, un prieten devotat, un OM minunat!"

Ce spunea Dana Marijuana despre iubitul ei

Dana Marijuana era foarte liniștită alături de Daniel, chiar se bucura, în cel mai recent interviu acordat, că și-a găsit un iubit al cărui prenume începe cu inițiala D, că îl cheamă că pe ea, și că se înțeleg foarte bine.

"Iubesc și eu, da. Partenerul meu mă ajută foarte tare. Dar este omul din umbră. Eu mi-am dorit tare să am un partener pe  care să-l cheme că pe mine, Daniel", ne povestea Dana Marijuana, în urmă cu câteva săptămâni.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe