Daniel Pavel, în doliu. Tatăl prezentatorului de la PRO TV s-ar fi stins din viață

19 mai 2026 12:54

Daniel Pavel, celebrul prezentator TV, ar traversa momente dificile în urma pierderii tatălui său, potrivit informațiilor oferite pe surse de Libertatea. Vestea că părintele acestuia s-ar fi stins din viață a venit ca un șoc pentru prezentatorul show-ului „Desafio: Aventura”, chiar înainte ca PRO TV să difuzeze marea finală a competiției.

Daniel Pavel și tatăl lui. Foto: colaj social media

Tatăl prezentatorului de televiziune s-ar fi stins din viață 

Conform informațiilor oferite de sursa citată anterior, tatăl prezentatorului s-ar fi stins din viață pe 17 mai 2026, în București, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 89 de ani. De asemenea, înmormântarea ar avea loc marți, 19 mai 2026, ziua în care este difuzată și marea finală „Desafio: Aventura”. Momentan, vedeta TV nu a făcut nicio declarație prin care să anunțe decesul. 

Daniel Pavel și legătura puternică pe care o avea cu părintele său 

Cu ocazia zilei de naștere a tatălui său, în anul 2025, Daniel Pavel a publicat în mediul online un dialog pe care l-a avut cu acesta, și care a lăsat să se vadă relația extrem de apropiată dintre ei. 

„Tata, 88, azi! Bucurie mare: 88 de ani de viață, de trai bucureștean, din care a petrecut aici 80… «Cum e, tăticu, cum te simți la 88 de ani?», l-a întrebat Daniel Pavel pe tatăl său. «Bine», a răspuns bărbatul, iar prezentatorul de la PRO TV a continuat: «Bine? Forță? Supraviețuim! Îi dăm cu bucurie!»

Și Ana, soția prezentatorului Daniel Pavel, publica la vremea aceea un mesaj emoționant adresat socrului, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani. Atunci am aflat că acesta o alinta „bebelusha”, semn că relația de familie era una bazată pe respect și apreciere. 

„La mulți ani cu bucurie, la cei 88 de ani ai socrului meu! Să fie sănătos și în putere pe mai departe. Vă iubește «bebelusha». Așa mă alintă”, a scris, în urmă cu aproape un an, pe rețelele de socializare și Ana Maria, soția lui Daniel Pavel.

Mai multe