#Exclusiv Click!

Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”

19 mai 2026 19:00
Ultima actualizare:

Doliu pentru prezentatorul Pro TV Daniel Pavel, chiar în ziua marii finale a show-ului „Desafio: Aventura”. Acesta a trecut printr-un moment extrem de dureros, după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum, la vârsta de 88 de ani. În ciuda pierderii suferite, prezentatorul a fost prezent în seara finalei, la petrecerea organizată după încheierea competiției, apărând îmbrăcat în doliu.

Daniel Pavel, mărturisiri dureroase după înmormântarea tatălui său / FOTO: Click!

Declarațiile sale au fost oferite în exclusivitate pentru Click!, în cadrul unei zile marcate de contraste puternice, între despărțire și obligațiile profesionale.

Ziua finalei, umbrită de o pierdere uriașă pentru Daniel Pavel

Ziua în care s-a desfășurat finala „Desafio: Aventura” a fost una cu totul atipică pentru Daniel Pavel. Dimineața și-a înmormântat tatăl, iar seara a fost nevoit să fie prezent la evenimentul final al show-ului de la Pro TV.

Concurenții au urmărit finala într-un club de pe malul Lacului Tei, atmosfera fiind una de sărbătoare, însă umbrită de vestea dureroasă care îl privea pe prezentator.

Vizibil afectat de evenimentele zilei, Daniel Pavel a vorbit despre trăirile sale într-un moment extrem de dificil:

„Ziua aceasta a fost pentru mine de la agonie la extaz. Dimineața mi-am înmormântat tatăl și acum iată-mă aici cu voi. Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul! Dar, asta este viața: este despre suișuri și coborâșuri. Și eu am căzut azi de câteva ori!”, a declarat Daniel Pavel, în exclusivitate pentru Click!

Daniel Pavel alături de soția sa, Ana Maria / FOTO: Click!

O seară de finală trăită între emoție și responsabilitate

Deși marcat profund de pierderea tatălui său, Daniel Pavel a onorat prezența la petrecerea de final organizată după încheierea show-ului. Ziua finalei „Desafio: Aventura” a fost astfel una a contrastelor puternice, în care viața personală și cea profesională s-au împletit într-un mod copleșitor.

Tatăl celebrului prezentator s-a stins din viață pe 17 mai 2026, lăsând în urmă un moment de profundă durere pentru familia acestuia. Vestea a venit chiar în preajma unuia dintre cele mai importante evenimente profesionale din viața lui Daniel Pavel, transformând o perioadă marcată de emoție și responsabilitate într-una cu o încărcătură personală covârșitoare.

Mai multe