De ce a lipsit, de fapt, Andreea Antonescu de la nunta mamei sale. Artista rupe tăcerea: „Îi urez noroc și fericire”
În urmă cu doar câteva zile, cea care i-a dat viață Andreei Antonescu s-a căsătorit. De la marele și fericitul eveniment a lipsit chiar fiica ei, care a venit și cu o explicație plauzibilă care să-i motiveze absența.
De asemenea, fosta membră a trupei Andre a vorbit și pe marginea subiectului cu Cătălin Bordea, negând acuzațiile care i-au fost aduse și precizând faptul că este un subiect închis.
Andreea Antonescu a lipsit de la nunta mamei sale
Vedeta nu a putut fi prezentă alături de mama sa, femeia care a susținut-o o viață întreagă, la începutul unui nou drum în viață. În cadrul celui mai recent interviu pe care l-a acordat, ea a mărturisit că nu a avut timp pentru a merge la nuntă, întrucât majoritatea îi este ocupat de cele două fetițe pe care le crește singură, în România.
„Da, eu sunt cu fetițele în România, îmi ocupă tot timpul. E o veste minunată, mă bucur, îi urez noroc și fericire. Întotdeauna îmi plac evenimentele plăcute și oamenii fericiți. Întotdeauna m-am bucurat să dau o stare bună oamenilor din jurul meu, să fiu un umăr pe care pot să vină să plângă, indiferent că este vorba de oameni foarte importanți sau oameni cu care am interacționat mai puțin.”, a declarat Andreea Antonescu, potrivit Antena Stars.
„Nu am de ce să dau explicații”
În urmă cu aproximativ o lună de zile, surse din anturajul comediantului declarau în exclusivitate pentru Click! faptul că Andreea Antonescu pusese ochii pe Cătălin Bordea, după ce s-a despărțit de Livia, fosta sa soție.
Potrivit informațiilor primite, fosta iubită a jurnalistului Victor Vrînceanu, tatăl fetiței Venice Victoria, l-ar fi bombardat pe comediant cu mesaje prin care i-ar fi lăsat de înțeles că își dorește mai mult decât o prietenie cu el.
„M-a zăpăcit cu mesaje noaptea! Recunosc că nu aș fi zis nu, dar după ce am stat de vorbă cu ea mai mult, mi-am dat seama că nu e ce trebuie…Asta îmi lipsește acum după ce trec prin ce trec cu Livia. Mi s-a părut ciudat că vorbește foarte urât de fostul ei. Tot insista că ea e mamă și nu poate să suporte ce voia ăla. Așa că am hotărât să o dau ușor, ușor în prietenie cu ea”, ar fi povestit Cătălin Bordea, în fața prietenilor.
Întrebată recent despre acest subiect, ea a negat informațiile apărute și a mărturisit că nu are de ce să ofere o explicație.
„Este un subiect închis, nu mă cobor la a deschide un asemenea subiect. E neadevărat. Nu am de ce să dau explicații.”, a mai spus artista, în cadrul emisiunii.