De ce a venit Claudia Pavel în țară pentru o lună. Ce reușită a bifat în Miami: „Mi-am găsit locul!” E tare mândră și de fiul ei, Noah
Claudia Pavel alias Cream (40 de ani) s-a stabilit de doi ani de zile din nou în America, la Miami.
Artista este extrem de recunoscătoare pentru perioada pe care o trăiește acum pentru că totul îi merge din plin. Ea începe să fie căutată acolo din postura de DJ, pentru că a făcut cursuri de producător și DJ în Statele Unite.
„Am venit în țară pentru o lună de zile, de ziua mamei mele și mi-am dorit să fiu alături de ea, am mai multe drumuri de făcut, vom pleca și în Turcia. Sunt foarte fericită și împlinită cu viața mea din America, de la Miami, mi-am găsit locul acolo și eu și Noah, fiul meu. Ne place, ne simțim foarte bine, s-au întâmplat toate la momentul potrivit.
La Miami am avut ocazia să întâlnesc multă lume cunoscută, acolo îmi consolidez cariera de DJ, sunt liniștită, fericită, împlinită. Noah mă face fericită, a intrat la cea mai tare școală din Miami, este un copil tare bun.
Pe 10 Iunie urmează să lansez și prima mea piesă din cariera de producător și DJ, am semnat cu o mare casă de producție, Coldharbour Records. Ieri a avut premiera mondială piesa „We are one” pe Global DJ Broadcast, cu Markus Schultz”, ne-a povestit Cream exclusiv.
„Am luat cursuri de producător și DJ în Statele Unite, în ultimii doi ani, și între timp mi-am și terminat câteva piese pe care le-am semnat în America cu casa de producție a renumitului DJ Markus Schultz și îmi place extrem de tare pentru că am început să pun muzică”, a mai completat pentru Click! Claudia Pavel.






„Noah va intra anul viitor și în competiții de caiac”
Cântăreața este foarte mândră de fiul ei Noah care are 12 ani și s-a regăsit total în America. Băiatul Claudiei Pavel urmează să treacă în clasa a 7-a și este pasionat de tot ceea ce înseamnă internet, mai ales că a intrat printre primii cinci la cea mai tare școală din Miami.
„Noah are 12 ani, trece în clasa a 7-a, a intrat la cea mai bună școală din Miami pe tot ce înseamnă robotică, cyber security, e foarte pasionat și sunt foarte mândră de el! Din câțiva mii de aplicanți au fost 5 locuri, unul l-a luat el, a sărit o clasă practic, dintr-a 4-a a intrat direct într-a 6-a. A dat niște examene mai multe.
El e foarte bine aici, face sport, caiac, și de anul viitor va intra și în competiții de caiac, pentru că practică acest sport la nivel profesionist, face MMA, surfing din când în când, face și muzică, tobe…Noah e un adevărat artist!”, ne-a mai declarat Claudia Pavel căreia îi merge extrem de bine în America, fiind recent nominalizată la categoria “Best DJ”, la evenimentul “Influencers Global Awards” care a avut loc Miami.