De ce nu mai vine Anamaria Ferentz în România: „Îmi văd familia o dată pe an!”

29 iunie 2022 4:00   Vedete românești

Locuiește în America de mai bine de zece ani, dar în ceea ce privește vacanțele, Anamaria Ferentz (47 de ani) nu preferă România, ci alte țări din Europa. Fosta solistă a povestit, în exclusivitate pentru Click!, de ce nu revine în țara natală și nici rudele rămase aici nu preferă călătoriile pe distanțe atât de mari, așadar șansa este să se întâlnească “la mijloc”.

Foto: Arhiva personală

Locuiește în America de peste 10 ani dar din când în când preferă să își facă vacanțele prin Europa. Motivul este unul simplu. Mama și fratele ei sunt încă în România, iar fratele artistei, Ionuț, nu este un mare fan avion pe distanțe lungi, așa că nu și-a vizitat sora niciodată în America. Pentru că a devenit deja o tradiție să își ducă familia în vacanțe peste hotare, acolo unde se întâlnește cu ei, cântăreața a ținut să o respecte și anul acesta, așa că și-a dorit să revadă Marbella și și-a chemat mama și fratele în Spania.

Citește și: Anamaria Ferentz, viața fără zahăr! Solista are deja 11 zile fără dulce și se ține tare. Cum arată meniul ei!

«Îmi văd familia o dată pe an, pe teren neutru»

Foto: Arhiva personală

Îmi văd familia o dată pe an, în general. Doar uneori reușesc să-i văd mai des. Din 2019 am luat hotărârea să ne vedem în altă parte decât în România, să mai vedem și alte locuri pe care nu le-am văzut, să ne relaxăm, pentru că dacă vin în România pentru mine nu e tocmai o vacanță.

Trebuie să merg să-i vizitez pe toți și dacă nu ajungi să îi vezi pe toți, se supără, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și cel mai bine e așa, ca să simt și eu că e vacanță și să stau cu ei cât de mult pot, cu mama și cu fratele meu. M-am gândit că asta e cea mai bună soluție, să ne vedem pe teren neutru, pentru că ei nu zboară atât de mult să vină să mă vadă, iar în Europa e cel mai simplu să ne întâlnim”, a povestit Anamaria Ferentz, pentru Click!

Te-ar putea interesa șiAnamaria Ferentz şi-a etalat silueta perfectă într-o vacanţă în Mexic

Anamaria Ferentz adoră vacanțele

O fi ea amatoare de destinații noi, dar iată că pentru vacanța de vara asta a ales același oraș ca anul trecut, Marbella, din Sudul Spaniei. „În 2019 am fost în Grecia, în Santorini, unde a fost superb, apoi în 2020 a fost cu COVID-ul, am venit eu în România și am stat în casă, în București, timp de trei săptămâni, ceea ce nu vreau să repet. În 2021, am fost în Spania, în Marbella, iar anul acesta, pentru că ne-a plăcut foarte mult în Marbella, ne-am dus în aceeași zona, dar în alt oraș.

Și dacă anul trecut am vizitat Granada, anul acesta am vizitat Sevilla. Am petrecut prin Marbella destul de mult timp și am mai vizitat și alte orașe din împrejurimi. E superb să vezi și alte culturi și să experimentezi culinar, să vezi cum trăiesc altfel de oameni, te mai inspiră din toate punctele de vedere. Cred că cel mai folositor este să îți cheltuiești banii pe vacanțe. Pe lumea cealaltă pleci cu experiențele, nu pleci cu absolut nimic din ce crezi că ai, și mai ales petreci timp de calitate cu familia. Asta este pentru mine cel mai bine!”, a mai completat artista.

Dacă vi se pare neschimbată după atâția ani, aflați secretul ei. Ferentz este vegetariană și încearcă să mănânce cât mai sănătos, așa reușește să se mențină în formă. În plus, nu face excese de nici un fel. Recent a renunța și la ciocolată, și încearcă să se abțină cât de mult poate

Relația cu afaceristul american devine foarte serioasă

Anamaria Ferentz duce o viață liniștită în America, acolo unde se simte iubită și împlinită. Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un om de afaceri american, Douglas, și s-a integrat de minune în familia acestuia.

Iubitul solistei are șapte copii, cu care Anamaria interacționează de minune și de care se ocupă atunci când locuiește cu ei. „Sunt bine, Doamne ajută! S-ar putea să vin în România în toamnă sau la sfârșitul acestui an, încă nu știu exact dar astea sunt intențiile!”, a declarat Ferentz atunci când a venit vorba de iubit și de relație. Cântăreața este rezervată în declarațiile despre viață personală pentru că preferă să păstreze discreția.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe