De ce nu ține Anca Serea post? Soția lui Adrian Sînă s-a mai rotunjit! „Am pus câteva kilograme” De ce nu este adepta operațiilor estetice?
Anca Serea îngroașă rândul vedetelor care au renunțat de ceva vreme să mai țină post. Am aflat de ce a luat soția lui Adrian Sînă această decizie?
Anca Serea: „Nu țin post acum. Am ținut toată copilăria mea”
Anca Serea a ținut posturile ca la carte în copilărie, însă acum nu mai ține nici măcar o zi. Vedeta ne-a explicat de ce a ajuns la o asemenea concluzie, la maturitate.
„Nu țin post acum. Am ținut toată copilăria mea, dar acum nu consider că este atât de esențial să evităm să mâncăm anumite produse alimentare atâta timp cât sufletește poate nu suntem atât de puri sau atât de buni.
Pentru mine postul înseamnă altceva și nu-l asociez cu restricții alimentare. Anul acesta, nu voi ține deloc, nici două-trei zile înainte de Paște”, a declarat Anca Serea, în exclusivitate pentru Click!
Câte kilograme s-a îngrășat Anca Serea? De ce nu este adepta operațiilor estetice? „Mă apropii de 50 de ani…”
La 45 de ani, după ce a adus pe lume nu mai puțin de șase copii, Anca arată țiplă.
În ultima vreme, vedeta a mai pus câteva kilograme, însă nu-și face deloc griji în privința siluetei. Nici adepta intervențiilor estetice nu este.
„Nu țin dietă, nu am ținut niciodată! Am un stil de viață sănătos. Acum chiar am mai pus câteva kilograme bune, dar nu mă deranjează. Am o vârstă, mă apropii de 50 de ani, dar nu am niciun stres. Sunt o femeie atentă la tot ceea ce mănânc. Nu fac exces de niciun fel, n-am băut alcool, nu mănânc zahăr.
Nu am nici o intervenție estetică și nici nu am gând să fac. N-am nimic împotriva lor, dar nu mă concentrez pe asta, am alte lucruri la care țin foarte mult în acest moment”, a mai spus Anca Serea, pentru Click!